În ultimii șapte ani, sistemul de învățământ primar și secundar general din Republica Moldova a trecut printr-o transformare lentă, dar constantă, marcată de scăderea numărului de instituții și de reducerea personalului didactic. Deși populația școlară a rămas relativ stabilă, harta educației s-a modificat vizibil, sub presiunea migrației, a declinului demografic și a concentrării elevilor în marile orașe.
Numărul instituțiilor de învățământ s-a redus semnificativ, cu peste 80 de școli închise într-un interval de șapte ani. Cele mai afectate au fost școlile primare și gimnaziile mici, în special din mediul rural. În același timp, numărul total de elevi a rămas aproape neschimbat, ceea ce indică nu o prăbușire a sistemului, ci o redistribuire a acestuia, cu școli mai puține și mai aglomerate în anumite zone.
Capitala concentrează tot mai mulți elevi, ajungând să adune aproape o treime din totalul școlarilor din țară. În paralel, nordul, centrul și sudul Republicii Moldova pierd constant elevi, iar școlile din sate rămân tot mai goale. Diferența dintre mediul urban și cel rural se adâncește, iar acest dezechilibru se reflectă clar și la nivel liceal, unde majoritatea absolvenților provin din orașe.
Din punct de vedere al limbii de instruire, sistemul educațional se stabilizează tot mai clar în jurul limbii române, care este utilizată de peste patru cincimi dintre elevi. Numărul celor care studiază în limba rusă continuă să scadă, deși există diferențe regionale semnificative. În același timp, limba engleză devine dominantă în rândul limbilor străine, fiind studiată de aproape toți elevii care învață o limbă străină, în timp ce rusa și franceza pierd teren.
Una dintre cele mai sensibile evoluții rămâne structura corpului didactic. În ultimii ani, numărul total de profesori și cadre de conducere din școli a scăzut cu peste 1.600 de persoane. Sistemul se sprijină tot mai mult pe profesori cu vechime mare, formați cu două sau chiar trei decenii în urmă, în timp ce intrările noi în profesie sunt limitate.
Profesorii cu peste 20 de ani de experiență reprezintă în continuare mai mult de jumătate din totalul cadrelor didactice, în timp ce tinerii aflați la început de carieră rămân o minoritate. Doar unul din zece profesori are sub cinci ani vechime, un indicator care ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea sistemului de a se reînnoi și de a face față provocărilor viitoare.
