Primăria Chișinău pregătește pentru 17 decembrie 2025 o licitație cu 11 terenuri municipale, de pe urma căreia speră să încaseze milioane de lei. Pe hârtie, totul arată ca o operațiune de „valorificare a patrimoniului”. În realitate, verificările în teren arată că unele loturi sunt deja ocupate: îngrădite, cu construcții auxiliare, folosite de vecini și chiar implicate în litigii aflate pe rolul instanțelor. Cu alte cuvinte, primăria vinde ceea ce, în fapt, nu deține liber de sarcini.
Unul dintre cele mai problematice cazuri este în zona străzii Ciocârlia, unde Consiliul Municipal a decis anterior comasarea mai multor loturi într-un singur teren, scos la licitație cu un preț de pornire de ordinul milioanelor de lei. Terenul a fost înregistrat cadastral și deja expus o dată la vânzare, fără succes. Acum urmează să fie scos din nou la licitație, deși suprafața este ocupată în totalitate de curțile vecinilor, cu garduri, anexe și amenajări, iar accesul către lot este practic blocat.
O situație similară se regăsește pe strada Lămâiței, unde un teren municipal este folosit de proprietarul unei case din vecinătate. În acest caz, între primărie și utilizator există deja un litigiu privind demolarea construcțiilor neautorizate și eliberarea terenului. Persoana vizată susține că a intervenit pe bază de autorizații pentru consolidarea terenului, dar recunoaște că ar fi dispusă să cumpere lotul, dacă prețul ar reflecta starea reală a bunului – inclusiv lipsa clară a accesului și lucrările efectuate.
Fostul viceprimar responsabil de urbanism explică limpede că astfel de terenuri nu ar trebui scoase la licitație înainte de clarificarea situației juridice. Regulile spun că un bun municipal poate fi vândut doar după ce sunt lichidate litigiile, asigurat accesul legal și demolate construcțiile neautorizate, astfel încât cumpărătorul să poată folosi imediat terenul pentru scopul declarat. Altfel, primăria expune la vânzare probleme, nu oportunități de investiție.
Riscurile sunt duble: pe de o parte, orașul poate ajunge cu licitații contestate în instanță, pierzând timp și bani; pe de altă parte, eventualii cumpărători se pot trezi cu loturi „ocupate”, cu procese pe termen lung și investiții blocate. În acest context, tentativa administrației Ceban de a stoarce venituri rapide din terenuri disputate arată mai degrabă a improvizație și lipsă de respect pentru regulile de gestionare a patrimoniului public.
Cazurile de pe străzile Ciocârlia și Lămâiței întăresc imaginea unei primării care tratează terenurile municipale ca pe niște fișe într-un registru, nu ca bunuri reale, cu oameni, garduri și probleme concrete pe ele. Iar când licitațiile se organizează peste litigii, acces blocat și construcții neautorizate, acuzațiile de corupție și gestionare clientelară a patrimoniului nu mai par simple lozinci politice, ci consecința directă a unei administrații care împinge orașul într-o zonă gri între lege, interese private și haos urbanistic.
