Regiunea transnistreană reintră în stare de urgență economică, după noi dificultăți de livrare a gazelor naturale. Trei dintre cele mai mari întreprinderi industriale – combinatul de ciment din Râbnița, uzina metalurgică și combinatul de textile – și-au oprit activitatea, zeci de mii de oameni au fost trimiși în șomaj tehnic, iar bugetul regiunii pierde milioane de ruble. Așa-zisul „decret” privind regimul special urmează să fie semnat de liderul Vadim Krasnoselski și aprobat de „sovietul suprem” de la Tiraspol.
Experții invitați la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova atrag atenția că această criză nu este un incident izolat, ci simptomul falimentului unui model economic construit pe gaz rusesc ieftin și subvenții politice. Analistul Sergiu Tofilat subliniază că, după peste 30 de ani, economia regiunii nu este capabilă să supraviețuiască fără „robinetul” de la Moscova și să procure energie de pe piață, ceea ce o face „totalmente dependentă” de voința Federației Ruse.
În spatele avariilor și al restricțiilor stă și presiunea sancțiunilor internaționale impuse Rusiei. Analistul politic Anatol Țăranu explică faptul că Moscova este nevoită să jongleze cu firme intermediare, inclusiv din Ungaria, pentru a continua livrările spre Transnistria, dar fiecare tranzacție riscă să intre sub incidența regimului de sancțiuni. Uniunea Europeană a oferit un grant de 60 de milioane de euro pentru a ajuta regiunea să depășească criza energetică, însă Tiraspolul a refuzat, deocamdată, să accepte acești bani.
În acest context, Tofilat vorbește deschis despre o „fereastră de oportunitate” pentru Chișinău: în cazul în care livrările de gaze către regiune ar fi oprite, discuția despre reintegrarea țării ar putea trece de la teorie la practică. Țăranu consideră că Rusia va încerca să mențină alimentarea gratuită cu gaze cât timp își păstrează actuala linie politică, dar lipsa accesului direct și dependența de scheme ocolitoare fac tot mai vulnerabil „suportul” energetic al regimului separatist.
Pentru locuitorii de rând, criza se traduce prin oboseală, nesiguranță și migrație. Jurnalistul Evgheni Ceban, de la proiectul MOST, spune că oamenii nu mai cred în viitor și trăiesc „într-o zonă gri”, cu frica unei noi crize în fiecare lună. Protestele nu ies în stradă, ci în statistici: tot mai mulți locuitori aleg să traverseze zilnic Nistrul pentru a munci pe malul drept, unde salariile sunt de aproape două ori mai mari. „Dacă ar exista un tren Tiraspol–Chișinău dimineața și seara, nu ar mai rămâne niciun lucrător pe malul stâng”, spune jurnalistul.
Pe fundalul unui declin economic tot mai vizibil – venituri bugetare în scădere, exporturi și importuri prăbușite, dar cheltuieli planificate pentru „alegerile prezidențiale” din 2026 – experții cer Chișinăului o strategie clară. Anatol Țăranu propune pregătirea unei conferințe naționale privind soluționarea politică a conflictului transnistrean și o politică informațională mult mai activă către locuitorii din stânga Nistrului. În viziunea sa, dacă Moldova își joacă inteligent cartea diplomatică și economică, criza gazelor poate deveni începutul unei discuții reale despre reintegrare, nu doar un nou episod de improvizație la Tiraspol.
