Moldovenii nu mai cred în stat, ci în… Biserică. Un sondaj IMAS arată un tablou tăios: partidele politice conduc detașat clasamentul neîncrederii, iar imediat după ele vin justiția, Parlamentul, Guvernul și chiar Președinția. Pentru mulți oameni, instituțiile care ar trebui să le apere drepturile și să le organizeze viața publică au devenit simbolul promisiunilor încălcate, al scandalurilor interminabile și al deciziilor rupte de realitatea celor de jos.
Nici mass-media și nici ONG-urile nu reușesc să compenseze acest deficit. Departe de imaginea de „câini de pază ai democrației”, o parte a presei este percepută ca partizană și obosită de propagandă, iar organizațiile neguvernamentale, deși active, sunt privite cu suspiciune: prea multe proiecte, prea puțină schimbare concretă în viețile oamenilor. În ochii respondenților, spațiul public pare tot mai mult un câmp de bătălie între interese, nu un loc al soluțiilor.
La polul opus, Biserica se află în vârful clasamentului încrederii. Pentru majoritatea cetățenilor, ea rămâne un reper de stabilitate, o instituție care nu se schimbă la fiecare ciclu electoral și care vorbește pe limba oamenilor simpli. După Biserică, în topul încrederii urmează școlile, primăriile și medicii – adică acele structuri cu care oamenii interacționează direct în fiecare zi și unde, în pofida problemelor, mai găsesc încă fețe cunoscute, empatie și soluții imediate.
Sondajul, realizat pe mai bine de o mie de persoane, radiografiază și motivațiile de vot la parlamentarele din 28 septembrie: frica de război a fost factorul dominant. Oamenii nu au votat doar programe sau liste de candidați, ci impresia că anumite partide îi pot feri de extinderea conflictului din Ucraina sau de destabilizare internă. Cu alte cuvinte, votul a fost mai degrabă un gest de autoprotecție decât o opțiune entuziastă pentru un proiect politic clar.
Între timp, intențiile de vot par blocate în același peisaj. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, studiul arată că rezultatul ar rămâne aproape neschimbat. Asta înseamnă că, deși încrederea în instituții scade, nu apare automat și o alternativă credibilă. Alegătorii se simt prinși într-un cerc închis: sunt dezamăgiți de partide, dar nu văd la orizont o forță nouă care să merite un vot de încredere masiv.
Mesajul de fundal este unul dur pentru clasa politică: acolo unde statul e văzut ca slab, corupt și inconsecvent, oamenii se refugiază în instituțiile tradiționale – Biserică, școală, medici, administrație locală – și își votează fricile, nu speranțele. Fără reforme reale, fără transparență și fără o schimbare de comportament, partidele, Parlamentul, Guvernul și Președinția riscă să rămână blocate într-un rol de decor formal într-o societate care, în practică, nu mai crede în ele.
