Un raport dur al Amnesty International zguduie scena mediatică din Republica Moldova, acolo unde redacțiile care ar trebui să fie independente sunt acuzate că au alunecat în autocenzură. Documentul arată că o parte dintre jurnaliștii din presa pro-europeană evită în mod deliberat criticile la adresa guvernării, de teamă să nu piardă finanțări externe sau accesul la proiecte internaționale – o practică descrisă drept „regulă nescrisă” în unele redacții.
Potrivit raportului, presiunile politice nu vin doar prin mesaje directe, ci prin mecanisme subtile care influențează deciziile editoriale: sugestii, recomandări insistente, reacții nervoase ale oficialilor atunci când sunt abordate subiecte sensibile. În aceste condiții, unele instituții media preferă să se autocenzureze pentru a evita tensiunile și pentru a nu compromite relațiile cu guvernarea.
Amnesty merge și mai departe, semnalând mărturii din interiorul presei conform cărora reprezentanți ai puterii ar fi condiționat accesul unor redacții la granturi externe în schimbul unei mediatizări favorabile. Dacă aceste afirmații se confirmă, ele descriu o practică extrem de gravă, aflată în contradicție totală cu principiile libertății presei și cu pretențiile europene ale țării.
Raportul ridică întrebări incomode: cât de independentă este presa într-un stat care se prezintă drept pro-occidental, dar în care finanțarea poate deveni instrument de influență politică? Și ce valoare are libertatea de exprimare dacă jurnaliștii simt că trebuie să o tempereze pentru a „nu deranja”?
Organizațiile internaționale au avertizat în repetate rânduri că democrația nu poate funcționa fără o presă liberă, critică și neînfricată. Or, constatarea că autocenzura se instalează în redacțiile „pro-europene” zguduie tocmai fundamentul pe care Republica Moldova încearcă să-și construiască parcursul european.
Pentru jurnaliști și pentru societate, raportul Amnesty devine un semnal de alarmă clar: libertatea presei nu poate fi negociată, condiționată sau finanțată selectiv. Atâta timp cât astfel de suspiciuni persistă, rămâne în aer întrebarea esențială: cât de liberă este, de fapt, presa într-un stat care aspiră la standarde europene?
