Agricultura Republicii Moldova traversează o criză profundă a forței de muncă. În timp ce tot mai mulți tineri pleacă peste hotare, peste o mie de muncitori sezonieri din Tadjikistan, Nepal, India și Uzbekistan lucrează astăzi pe câmpurile moldovenești, acolo unde mâinile localnicilor lipsesc. Este o realitate care schimbă radical structura agricolă a țării.
Fermierii spun că, fără ajutor extern, recoltele ar fi fost pierdute. Zilierii străini lucrează în special în sudul și centrul țării, la culesul fructelor, legumelor și viței de vie. În teorie, sistemul funcționează: angajatorii sunt obligați să le ofere cazare, hrană și un salariu minim de 5.000 de lei pe lună. În practică însă, costurile logistice au devenit o povară greu de suportat, iar mulți agricultori abia reușesc să rămână pe linia de plutire.
Deficitul de muncitori este tot mai grav. Asociațiile de fermieri estimează că, anual, sectorul are nevoie de peste 30.000 de lucrători sezonieri, dar oferta internă acoperă mai puțin de jumătate. Migrația economică masivă și lipsa atractivității salariilor din agricultură au golit satele de forță de muncă activă. În unele raioane, fermele funcționează cu personal redus la jumătate, iar pierderile din cauza recoltelor neculese sunt uriașe.
Deputații și experții avertizează că dependența de muncitorii străini devine structurală. În loc să investească în tehnologizare, digitalizare și mecanizare, agricultura moldovenească se sprijină tot mai mult pe brațe de muncă ieftină din Asia. „Dacă nu se intervine rapid, riscăm ca sectorul agricol să devină complet dependent de forța de muncă importată”, avertizează specialiștii.
Ministerul Agriculturii promite programe de modernizare și stimulente pentru tinerii care vor să lucreze în agricultură, dar fermierii rămân sceptici. „Nu avem nevoie de vorbe, ci de utilaje, de credite cu dobândă mică și de prețuri corecte la producție”, spun agricultorii.
Într-o țară care odinioară se numea „grânarul Europei de Est”, agricultura se clatină acum sub propria greutate — între dependență, lipsă de resurse umane și o tranziție care pare fără sfârșit.
