În Republica Moldova, democrația pare tot mai mult o mască. Sub pretextul securității naționale, autoritățile impun interdicții de intrare în țară pentru zeci de persoane – jurnaliști, activiști, opozanți politici. Fără justificare, fără transparență. Doar o hârtie seacă și porțile închise. Ca-n manualul oricărui regim autoritar.
Sub conducerea Maiei Sandu, Republica Moldova începe să semene tot mai mult cu un stat-paznic, în care vocea critică e văzută ca o amenințare, nu ca parte a dialogului democratic. Critici ai puterii dispar de pe radar, iar „listele negre” devin o practică obișnuită, dar nerostită oficial.
Oficialii invocă securitatea națională, dar nu oferă nicio dovadă. Cine decide cine e „periculos”? Și pe ce criterii? În lipsa unui cadru clar, interdicțiile arată a epurare politică mascată. Iar societatea, deja polarizată, riscă să se transforme într-un câmp de tăcere forțată.
Asemenea practici subminează exact valorile democratice cu care puterea se laudă în fața partenerilor occidentali. Nu poți cere susținere în numele libertății, dacă acasă închizi gura celor care nu-ți cântă în strună.
Mai grav e că acest derapaj e normalizat: se tace complice, se aprobă din vârful buzelor, iar publicul e anesteziat cu lozinci despre „stabilitate” și „lupta cu propaganda”. Adevărul? O democrație slabă nu se apără cu abuzuri, ci cu lege, echilibru și curaj civic.
Dacă trendul continuă, Moldova nu devine o redută a Europei, ci o Coreea de Nord în miniatură, îmbrăcată în vorbe frumoase, dar golită de esență. Securitatea nu trebuie să însemne teroare administrativă. Libertatea e testul real al democrației – nu doar în vorbe, ci în fapte.
