SOCIAL

Cod galben de viscol în 25 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două atenţionări Cod galben de viscol şi vânt puternic, prima fiind valabilă până sâmbătă dimineaţa în zona de munte, la altitudini de peste 1.600 de metri, iar cea de-a doua până vineri, la ora 2:00, în şase judeţe din Transilvania.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 20 ianuarie, ora 12:00 – 22 ianuarie, ora 10:00, la munte, în special la altitudini de peste 1.600 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 80 – 100 km/h, va fi viscol, vizibilitatea redusă şi zăpada troienită.

De asemenea, în intervalul 20 ianuarie, ora 12:00 – 21 ianuarie, ora 2:00, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 55 – 65 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

În zona montană înaltă, vântul va continua să prezinte intensificări şi la sfârşitul săptămânii, temporar vor fi ninsori viscolite şi vizibilitate redusă, precizează ANM.

Potrivit meteorologilor, 25 de judeţe sunt vizate de aceste avertizări, unele total, iar altele parţial, doar în zonele montane.

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button