
Cu ocazia celebrării Zilei Independenței Republicii Moldova, un reper emblematic din orașul São Paulo, Brazilia, va fi iluminat în culorile drapelului național al R. Moldova, într-o acțiune realizată în parteneriat cu Consulul Onorific al Moldovei în Brazilia, Flavio Mendes Bitelman .
Este vorba despre clădirea Federației Industriilor (FIESP), un imobil emblematic în stil piramidal, cu 16 etaje, ridicat în 1979. Tricolorul moldovenesc va fi proiectat pe fațada acestuia până în dimineața zilei de 28 august, marcând astfel simbolic cei 30 de ani de independență ai țării.
Această inițiativă face parte dintr-un amplu efort diplomatic de a promova imaginea Moldovei în lume, alături de alte gesturi similare în diaspora: drapelul a mai fost expus în Dublin și iluminări tematice au fost organizate în locuri internaționale de referință