ACTUALITATE

Codul penal italian ar putea apăra vocea lui Meloni mai bine decât marca sonoră

Giorgia Meloni vrea să-și protejeze vocea la nivel european printr-o marcă sonoră, însă experții avertizează că măsura nu oprește clonarea cu inteligență artificială.

Cererea a fost depusă luni la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și include o înregistrare în care Meloni spune de două ori „Eu sunt Giorgia Meloni, eu sunt Giorgia Meloni”.

Documentul a fost pregătit de compania Praxi, care a înregistrat mărci sonore și pentru actorul Luca Ward și cântăreața Giusy Ferreri.

Experții citați de Il Post susțin că protecția se aplică înregistrării concrete, cu fraza, timbrul, intonația și cadența ei, și nu acoperă automat orice mesaj generat artificial cu vocea premierului italian.

Un profesor de drept comercial consideră că gestul transmite în primul rând un semnal politic, iar o eventuală clonare neautorizată a vocii ar putea fi mai bine acoperită de articolul 612-quater din Codul Penal italian, aplicabil din 2025.

Sursa: Redacția zece.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button