Accesul la apă potabilă în Republica Moldova rămâne o loterie geografică: în timp ce unele localități au rețele centralizate și proiecte regionale pe hârtie, peste o treime dintre sate nu au deloc apeduct, iar oamenii trăiesc din fântâni, izvoare și cisterne. Țara se bazează în principal pe apele de suprafață din Prut și Nistru și pe sondele arteziene, însă specialiștii avertizează că exploatarea intensivă a apelor subterane, combinată cu schimbările climatice, pune presiune uriașă pe rezerve. Deși rețelele publice de apă s-au extins cu peste 560 de kilometri în 2024, iar Sudul a ajuns la peste 80% acoperire, decalajele rămân dramatice în Nord și în sate care nu au văzut niciodată o țeavă de apeduct.
În Fîrlădenii Noi (Căușeni) și Răscăieții Noi (Ștefan Vodă), apa înseamnă încă lanț de 100 de metri la fântână, drumuri cu butoaie și dependență totală de ploaie. La doar câțiva kilometri de centre raionale, școala, grădinița și instituțiile publice funcționează cu apă din fântâni, necertificată ca potabilă. Seceta din ultimii ani a adâncit criza: unele fântâni au secat, altele au devenit nesigure, iar oamenii au fost nevoiți să investească zeci de mii de lei în puțuri noi, fără garanția calității apei. Pentru aceste comunități, „costul” apei nu se vede pe factură, ci în timp pierdut, muncă fizică și renunțări zilnice.
Criza de apă nu se limitează la lipsa infrastructurii, ci lovește și acolo unde serviciul există, dar nu livrează ceea ce promite. La Taraclia, apa de la robinet este deseori tehnică: tulbure, cu sedimente și miros, cu niveluri de fluor peste limita admisă. Deși tariful a fost majorat de 1,6 ori, oamenii primesc o apă pe care nu o pot bea cu încredere și sunt obligați să cumpere apă îmbuteliată sau să investească în filtre, suportând în același timp riscuri de sănătate – de la fluoroză la afecțiuni ale oaselor și sistemului nervos. Practic, plătesc dublu: o dată pentru serviciul formal și a doua oară pentru apa pe care chiar o consumă.
În Glodeni, problema poartă alt nume: dependența de un operator privat și tarife printre cele mai mari din țară. Orașul cumpără apă de la o fabrică de zahăr, printr-un model unic la scară națională, iar această dependență se reflectă direct în facturi. În paralel, autoritățile, ADR Nord și mai multe primării investesc în magistrale și stații de epurare pentru a aduce apă din Prut în comunele din jur, dar scepticismul oamenilor rămâne ridicat: experiențele cu tarife tot mai mari și servicii mediocre îi fac să se teamă că vor ajunge să plătească mai mult pentru un serviciu pe care nu îl pot controla. La Dușmani, de exemplu, unele familii ezită să renunțe la fântâna arteziană, chiar dacă noul apeduct promite apă mai sigură.
Schimbările climatice și managementul defectuos al resurselor naturale agravează tabloul general. Lacul Manta, unul dintre cele mai mari lacuri din țară, își pierde adâncimea, ajungând în anumite zone la doar 20 de centimetri, iar izvoarele din sate precum Izvoare (Fălești) au dispărut aproape complet. În acest context, proiectele regionale mari – precum magistrala Căușeni–Ștefan Vodă–Căinari, gândită să aducă apă din surse de suprafață pentru zeci de localități – devin vitale, dar necesită finanțări externe considerabile. Exemplele de amalgamare administrativă, cum este comuna Călinești (Fălești), arată că doar împreună localitățile pot atinge masa critică pentru investiții în apeducte, castele de apă și rețele moderne.
Raportul Guvernului privind asistența externă arată că, atunci când apa e tratată ca prioritate, rezultatele sunt vizibile: proiecte precum sistemul Prut–Bârlădeni au adus apă potabilă direct la robinet pentru zeci de mii de oameni, în zeci de sate. Totuși, mai puțin de 3% din proiectele finanțate în 2024 au vizat direct accesul la apă curată și sanitație, ceea ce spune multe despre locul real al acestei teme pe agenda publică. Crizele din Fîrlădenii Noi, Răscăieții Noi, Taraclia, Glodeni sau Călinești nu sunt excepții, ci simptomele unei probleme sistemice: în Moldova, apa nu este doar o resursă, ci un test de echitate – între centru și periferie, între sate și orașe, între promisiuni și viața de zi cu zi.
