Plafonarea salariilor șefilor din instituțiile de reglementare – ANRE, ANRCETI, CNPF – va fi mai mult un semnal de „corectitudine” decât o sursă reală de bani pentru buget, recunoaște chiar ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. Invitat la o emisiune, el a admis că impactul financiar al inițiativei promovate de PAS nu trebuie supraestimat și că banii economisiți nu vor schimba vizibil nivelul de trai al populației. Miza rămâne, în primul rând, una de echitate în interiorul sectorului public.
Gavriliță a explicat că în Republica Moldova numărul persoanelor care primesc salarii de peste 100 de mii de lei este „de ordinul zecilor”, nu al sutelor. Cu alte cuvinte, chiar dacă veniturile lor ar fi plafonate, suma recuperată pentru buget ar fi limitată. „Nu ne amăgim că o să fie bani enormi pentru toată lumea”, a spus ministrul, insistând că schimbarea este importantă mai ales ca semnal: diferența dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sectorul public nu poate fi lăsată să explodeze fără explicații.
În același timp, ministrul a subliniat dimensiunea socială și morală a măsurii: într-un stat în care mulți angajați publici abia își acoperă cheltuielile lunare, faptul că unii șefi ajung la venituri de 100–160 de mii de lei pe lună creează o discrepanță greu de justificat. Plafonarea nu va umple buzunarele tuturor, dar poate reduce șocul dintre vârful piramidei salariale și baza sistemului, unde se află profesori, medici, funcționari cu responsabilități reale, dar cu leafă modestă.
Inițiativa PAS prevede ca salariile directorilor CNPF și ANRCETI să nu poată depăși cinci salarii medii pe economie, iar pentru conducerea ANRE plafonul va fi de șase salarii medii. În prezent, veniturile managerilor acestor instituții sunt stabilite prin regulamente interne, iar parlamentarii au arătat că în ultimii doi ani unele salarii de top au crescut cu 30%, 100% sau chiar 140%, ajungând la 100–160 de mii de lei pe lună, adică până la 1,8 milioane de lei anual pentru o singură funcție.
Pentru opinia publică, discuția nu este doar tehnică, ci ține de încredere: instituțiile autonome de reglementare decid tarife, supraveghează piețe sensibile, controlează jucători puternici din energie, comunicații și sectorul financiar. Când oamenii află că șefii acestor structuri câștigă sume uriașe, în timp ce tarifele cresc și salariile majorității rămân modeste, percepția este că sistemul lucrează mai mult pentru cei de sus decât pentru consumatorii simpli.
Plafonarea salariilor este, așadar, doar o piesă din puzzle. Ministrul Finanțelor admite că nu va aduce un „boom” de resurse pentru buget, dar promite că va fi parte dintr-o abordare mai coerentă a salarizării în sectorul public. Dacă această „corectitudine” declarată se va traduce și prin reforme reale – criterii clare de performanță, transparență totală a veniturilor și reducerea privilegiilor nemeritate – rămâne de văzut. Deocamdată, mesajul este mai degrabă unul simbolic: în statul cu salarii mici, luxul de la vârf nu mai poate fi ignorat.
