Chișinăul se confruntă cu o criză severă de cadre în sistemul de asistență socială, exact în momentul în care nevoile oamenilor vulnerabili cresc de la an la an. Din aproximativ 600 de posturi prevăzute în organigrama municipalității, doar 333 sunt ocupate, în timp ce aproape 380 de mii de persoane primesc anual diverse forme de sprijin social. Practic, același număr de oameni care ar trebui să susțină sistemul este redus la jumătate, în timp ce beneficiarii se numără cu sutele de mii.
Marina Buga, adjunctă la Direcția asistență medicală și socială, explică deschis că salariile mici îi alungă pe specialiști sau îi împiedică să intre în sistem. Puțini tineri mai sunt dispuși să accepte un volum uriaș de responsabilitate – de la anchete sociale și vizite la domiciliu, până la completarea unei avalanșe de documente – pentru un venit care abia acoperă costurile de trai în capitală. În loc să atragă profesioniști, sistemul îi obosește pe cei care încă au rămas, riscând să piardă și nucleul de oameni cu experiență.
Realitatea din teren este cu atât mai dură cu cât peste 100 de mii de persoane vulnerabile depind direct de sprijinul municipalității. Cei mai mulți sunt vârstnici singuratici, lăsați fără sprijinul familiei sau cu rude plecate peste hotare, care se bazează pe ajutor la domiciliu, pachete sociale, îngrijire pe termen lung sau servicii de consiliere. Fiecare dosar înseamnă un om concret – cu nevoie de hrană, medicamente, ajutor la deplasare, sprijin emoțional –, iar numărul acestor cazuri continuă să crească.
Primăria Chișinău raportează în jur de 100 de servicii sociale oferite persoanelor vulnerabile: de la îngrijire la domiciliu și centre de zi, până la ajutoare materiale, adăpost temporar și suport pentru persoane cu dizabilități. Pe hârtie, rețeaua pare complexă și bine pusă la punct. În practică însă, fără personal suficient, multe dintre aceste servicii funcționează la limita suprasolicitării, cu liste de așteptare lungi și termene tot mai greu de respectat.
Organizațiile societății civile atrag atenția că un sistem social cu jumătate din posturi neocupate nu are cum să răspundă eficient nevoilor unei capitale în creștere. Fiecare funcție vacantă înseamnă zeci sau chiar sute de beneficiari distribuiți către alți asistenți, deja încărcați peste măsură. De aici apar întârzieri, vizite mai rare la domiciliu, capacitate redusă de a interveni în cazuri grave și un risc constant ca cele mai fragile persoane să rămână, practic, invizibile pentru stat.
Criza de personal din asistența socială nu este doar un detaliu tehnic, ci un simptom al priorităților bugetare și politice. Atunci când un oraș lasă să se adâncească golul dintre numărul de beneficiari și cel de specialiști angajați, transmite un mesaj clar: protecția socială este importantă în discurs, dar insuficient susținută în cifre. Iar pentru zecile de mii de vârstnici singuratici, sistemul nu mai arată ca o plasă de siguranță, ci ca un mecanism obosit, care se ține încă în picioare datorită câtorva oameni ce muncesc la limită.
