Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai respectați actori ai României, a refuzat public ca numele său să fie dat unei străzi sau unei stații de transport în comun – și a făcut-o chiar în fața președintelui Nicușor Dan. Momentul a avut loc la ceremonia în care Rebengiuc, 92 de ani, a primit Premiul „România Europeană 2025”, distincție acordată de șeful statului pentru contribuția sa remarcabilă la cultura română.
În discursul său, actorul a spus că va trece în testament dorința expresă ca nicio stradă să nu-i poarte numele. A invocat, cu umor amar, „încurcăturile” pe care le-ar provoca poșta, dacă ar trebui să livreze scrisori pe o adresă cu numele Rebengiuc, și a adăugat că nu vrea să fie înjurat de oameni pentru asta. Dincolo de glumă, mesajul a fost limpede: nu își dorește să fie onorat prin denumiri de străzi, bulevarde sau stații de tramvai ori troleibuz.
Rebengiuc a explicat că nu simte nevoia unei astfel de recunoașteri simbolice. Numele său există deja pe genericele filmelor în care a jucat și în cărțile, cronicile și materialele de istoria teatrului care vor rămâne în timp. Pentru el, aceasta este memoria care contează: operele la care a contribuit și rolurile care au marcat generații de spectatori, nu o plăcuță metalică prinsă pe un colț de stradă.
Gestul a surprins sala și a contrastat cu reflexul românesc de a transforma oamenii în „nume de alei” imediat ce intră în zona legendelor culturale. Într-un context în care multe figuri publice acceptă ușor onoruri, titluri și simboluri, refuzul lui Rebengiuc a sunat ca un mic manifest pentru modestie și împotriva cultului formal al personalității. Mai bine operă solidă și memorie vie, pare să spună actorul, decât un omagiu birocratic.
Președintele Nicușor Dan, care i-a înmânat premiul „România Europeană 2025”, îl descrisese pe Victor Rebengiuc drept „un model” într-o societate care are acută nevoie de modele – un artist care a cunoscut succesul, dar nu s-a lăsat dominat de el și a continuat să muncească. Refuzul actorului de a-și vedea numele pe o stradă nu face decât să întărească această imagine: un mare nume care nu are nevoie să fie scris pe plăcuțe ca să rămână în memoria publică.
Scena în care un actor legendar îi spune președintelui țării, în direct, că nu vrea „stradă cu numele meu” vorbește, de fapt, despre un alt fel de raport cu gloria publică: mai puțin marketing, mai multă substanță. Rebengiuc mizează pe ceea ce a construit în aproape 70 de ani de carieră și pare convins că, dacă ceva merită să rămână, va rămâne oricum – cu sau fără „Strada Victor Rebengiuc” pe harta orașului.
