De la bombe rămase din Al Doilea Război Mondial până la drone militare rusești căzute lângă casele oamenilor, geniștii din Republica Moldova trăiesc zilnic cu explozibilul la câțiva pași. În timp ce pentru public pericolul e, de obicei, un titlu de știre, pentru ei este o meserie. Iar realitatea lor nu seamănă deloc cu scena din filme în care alegi firul roșu sau albastru și salvezi lumea. De cele mai multe ori nu există niciun fir, doar un obiect necunoscut care poate exploda la cea mai mică greșeală. Aici, la Centrul de pregătire „CODRU”, această realitate se exersează zi de zi pe poligon.
Zicala populară spune că un genist are voie să greșească o singură dată. Cei din breaslă au o variantă și mai amară: genistul greșește de două ori, prima dată când își alege profesia. În spatele acestei glume se ascunde adevărul unei meserii în care eroarea nu se măsoară doar în puncte pierdute la test, ci în vieți puse în pericol. De aceea, drumul până la statutul de specialist EOD (neutralizarea dispozitivelor explozive) este lung, dur și nu garantează nimănui reușita.
Pentru a deveni genist și, mai ales, pentru a fi acceptat în misiuni internaționale, cum sunt cele din Kosovo, un cursant trebuie să treacă prin trei niveluri de instruire. În fiecare an au loc patru serii de cursuri, cu până la 15 participanți în fiecare grupă, dar nu toți ajung la diplomă. În fiecare săptămână, viitorii specialiști susțin teste teoretice și practice, iar regulile sunt simple și dure: ai două șanse, dacă le ratezi, ești eliminat. Graba, neatenția, lipsa de concentrare – lucruri „omenești” în alte meserii – aici nu au ce căuta.
Pe poligon, un exercițiu tipic începe cu o cutie plasată în teren, cu conținut necunoscut. Prima mișcare nu este a omului, ci a tehnicii: o dronă se ridică deasupra obiectului, îl înconjoară, îl filmează și verifică dacă în jur nu există alți „suspecți”. Abia după această recunoaștere de la distanță intervine specialistul, îmbrăcat într-un costum de protecție care cântărește aproape 40–50 de kilograme. Cu aparatul Roentgen, examinează cutia pentru a vedea ce se află în interior și dacă poate fi deschisă în siguranță. Abia în final intră în joc robotul, care deschide efectiv cutia și confirmă conținutul.
Serghei Chilivnic, șeful Centrului „CODRU”, a ajuns genist în anii ’90, în 1997, prin repartizare într-un pluton de ingineri-geniști. Ce părea o întâmplare i-a devenit carieră și destin. Spune clar: dacă nu-ți place meseria și nu ești cu adevărat interesat, nu ai ce căuta aici, pentru că dezinteresul poate ucide. Genistul trebuie să știe exact cu ce are de-a face, să înțeleagă natura fiecărui tip de muniție și să-și asume faptul că de calmul lui depinde nu doar propria viață, ci și viața celor pe care îi evacuează sau îi protejează.
Costumul de protecție, de aproape 40–50 de kilograme, este prieten și povară în același timp. Fără el, apropierea de un obiect suspect este strict interzisă. Cu el, fiecare pas devine mai greu, mai ales pe timp de căldură. Un cursant începător trebuie să alerge un kilometru îmbrăcat în această „armură”, doar ca să demonstreze că poate rezista fizic în condițiile din teren. Comandanți precum Ion Potrîmbă, care conduc echipe de deminare, recunosc că se gândesc mereu la posibilele consecințe, dar știu și că intervenția lor poate salva vieți – acesta e echilibrul fragil în care lucrează.
Antrenamentele săptămânale scot la iveală nu doar nivelul de pregătire tehnică, ci mai ales rezistența psihologică. Teama, spun geniștii, face parte din responsabilitate, dar nu are voie să se transforme în panică. Cei care nu fac față ritmului și stresului sunt scoși din curs. Unii, însă, revin: au existat cursanți care au fost eliminați, dar au revenit a doua oară, mult mai pregătiți și hotărâți să ducă instruirea până la capăt. Roboții și dronele ajută enorm, dar nu pot înlocui decizia omului: operatorul robotului manevrează joystick-uri și camere cu precizie milimetrică, pentru a nu mișca obiectul suspect nici cu un centimetru înainte de a ști ce e în el.
Misiunea geniștilor nu se oprește la „tăiat fire invizibile”. Ei trebuie adesea să evacueze oameni, să convingă localnici să-și părăsească locuințele, să gestioneze panică și neîncredere. Serghei Chilivnic povestește cum o bombă de aviație, scoasă la suprafață de ploi, a trebuit întâi păzită de curiozitatea sătenilor. Cel mai greu nu a fost să fie scoasă și transportată într-un loc sigur, ci să fie convinși oamenii, în special cei în vârstă, să plece din case. Mulți îi spuneau deschis că „nu le este frică” și că au văzut destule în viață. Dar pentru genist, fiecare persoană rămasă acolo înseamnă un risc în plus.
Pregătirea unui astfel de specialist, după standarde internaționale, este una dintre cele mai scumpe și solicitante. Centrul „CODRU” instruiește militari ai Armatei Naționale și ai altor structuri de forță. Dacă în Moldova costurile sunt acoperite de stat, peste hotare un singur nivel de instruire ajunge la 7–8 mii de dolari de persoană. Iar în timp ce aici se fac exerciții controlate, la câțiva kilometri distanță, în Ucraina, colegii de breaslă deminează zilnic terenuri pline de mine, proiectile și bombe. În vara lui 2023, batalionul „Codru” a instruit militari ucraineni, dar chiar și cu ajutor extern, lucrările de deminare de după război se măsoară în ani sau chiar decenii.
Astăzi, marea parte a muncii geniștilor moldoveni înseamnă neutralizarea munițiilor rămase din cele două războaie mondiale. Din 2023 până în 2024 au fost efectuate aproape o mie de operațiuni de deminare, în care au fost distruse peste 1.200 de dispozitive explozive. Tot ei intervin și când drone militare rusești pătrund pe teritoriul țării: la ultimul incident, din noiembrie, cel puțin șase drone au trecut granița, iar una s-a prăbușit pe acoperișul unei case. Pentru public este o știre de o zi; pentru ei, încă un dosar real, încă o misiune în care greșeala nu are loc.
