ACTUALITATEMOLDOVA

Fațade acoperite, probleme descoperite

Proprietarii clădirilor abandonate, neterminate sau aflate în reparații vor fi obligați prin lege să le securizeze, să le îngrădească și să monteze panouri care să redea viitoarea fațadă sau imagini estetice, nu scheletul de beton lăsat în mijlocul orașului. Parlamentul discută această măsură după tragedia de la fostul Hotel „Național”, care a devenit simbolul nepăsării urbane și, potrivit autorităților, un focar de consum de droguri, adăpost pentru persoane fără adăpost și zonă de pericol pentru tineri. Ideea este inspirată din marile orașe europene, unde fațadele provizorii ascund șantierele, dar mai ales protejează trecătorii și mențin aspectul civilizat al spațiului public.

Proiectul prevede că, dacă proprietarul refuză să securizeze imobilul sau amână lucrările, primăria va interveni direct, va face lucrările și va recupera costurile ulterior, inclusiv prin executare silită. În plus, clădirile neîngrădite, cele cu acces liber sau cele care pun în pericol siguranța publică vor putea fi sancționate cu amenzi calculate procentual din valoarea imobilului, pentru ca marile companii din offshore să nu trateze amenda ca pe un simplu cost birocratic. Autoritățile spun că imobilele lăsate în paragină atrag infracționalitatea, blochează investițiile și degradează imaginea orașului.

La Hotelul „Național”, după moartea fetei de 13 ani, au început lucrările de blocare a accesului, montarea camerelor de supraveghere și izolarea etajelor inferioare, dar ancheta scoate la iveală legături vechi cu oameni influenți, contracte contestate și dosare de corupție rămase ani întregi în sertare. Procurorii redeschid unele piste, iar Consiliul Național pentru Monumente Istorice confirmă că imobilul figurează pe lista patrimoniului, dar protecția reală a fost doar pe hârtie.

Specialiștii în urbanism spun că nu e vorba doar de estetică, ci de siguranță, responsabilitate și respect pentru spațiul comun. Clădirile abandonate, mai ales în zone centrale, pot deveni pericole publice: fundații slăbite, structuri instabile, incendii, infiltrații, trafic de droguri, agresiuni. Iar în lipsa unor reguli clare și a unor sancțiuni aplicate, proprietarii preferă să lase imobilele să se degradeze, așteptând ca terenul să se scumpească.

În documentele discutate în Parlament se propune și obligativitatea panourilor cu date despre proiect: numele proprietarului, autorizația, termenul estimat de finalizare și stadiul lucrărilor. Sunt prevăzute inclusiv panouri educative sau culturale în zonele istorice, pentru a transforma șantierele în spații vizibile și controlate, nu în zone gri, unde legea și autoritatea nu mai au intrare.

Dacă noile reguli intră în vigoare, proprietarii de hoteluri, clădiri comerciale, blocuri lăsate în ruine sau sediile fostelor întreprinderi vor trebui să aleagă: ori securizează și demarează lucrările, ori plătesc. Clădirile nu mai pot fi ruine în centrul orașului, sub ochii unei societăți care cere nu doar drumuri și iluminat, ci și respect pentru spațiul public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button