Produsele moldovenești ajung tot mai des pe rafturile de jos sau în colțurile greu vizibile ale supermarketurilor, în timp ce mărfurile de import sunt expuse la nivelul ochilor, acolo unde se decide, de fapt, ce ajunge în coșul de cumpărături. Alexandru Slusari acuză marile rețele comerciale că dezavantajează producătorii locali nu doar prin preț, ci prin amplasare strategică a produselor, folosind marketingul și poziționarea pe raft ca instrumente de control asupra vânzărilor. Imaginile surprinse în magazine arată simplu: importurile sclipesc în față, iar marfa autohtonă stă retrasă, aproape invizibilă.
Slusari reproșează guvernării că a renunțat la regula care obliga comercianții să asigure cel puțin 50% produse locale pe raft, o prevedere care, spune el, ar fi protejat producătorii mici și mijlocii, cei care nu își permit taxe de listare sau retrobonusuri impuse de retaileri. Odată eliminată această regulă, piața a devenit dominată de importuri, iar agricultorii și micii producători moldoveni au rămas fără sprijin real. Nu au acces la vizibilitate și, fără vizibilitate, nu au vânzări.
În discursul său, Slusari atrage atenția asupra retrobonusurilor – comisioane de până la 20–30% pe care retailerii le cer furnizorilor pentru ca marfa lor să fie listată, promovată sau expusă în magazine. El susține că România a limitat aceste practici pentru a proteja producătorii locali și cere ca și Republica Moldova să adopte un model similar, astfel încât retailul să nu devină un spațiu rezervat doar marilor importatori.
Problema, spune el, nu este doar economică, ci și socială: producătorii locali creează locuri de muncă, plătesc taxe aici și duc tradiția gastronomică mai departe. Fără sprijin, aceștia dispar de pe piață, iar rafturile devin pline cu importuri „frumos ambalate, dar fără identitate”. Iar când produsele autohtone sunt îndepărtate de privirea cumpărătorului, sunt îndepărtate și din economia națională.
Solicitarea lui Slusari este clară: rafturi speciale, vizibile, dedicate produselor moldovenești, amplasate la nivelul ochilor – acolo unde consumatorul vede, alege și decide. Nu vitrine simbolice pentru discursurile politice, ci un spațiu real, unde producția locală să fie tratată ca parte a economiei, nu ca decor de campanie.
În final, Slusari amintește că decizia nu ține doar de comercianți, ci și de stat: dacă nu există reguli echitabile, piața nu devine liberă, ci dominată. Iar în aceste condiții, consumatorul nu alege liber — i se arată doar ce trebuie să aleagă.
