SOCIAL

Alarma miopiei: peste 3.500 de copii diagnosticați în primele șase luni ale lui 2025

Peste 3.500 de copii din Republica Moldova au fost diagnosticați cu miopie în prima jumătate a anului 2025, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Numărul este în creștere față de 2023, când au fost raportate cu peste 1.000 de cazuri mai puțin. Specialiștii atrag atenția asupra unui factor major: timpul excesiv petrecut în fața telefoanelor, tabletelor sau calculatoarelor, care afectează dezvoltarea vederii și a concentrației.

Părinții recunosc impactul gadgeturilor asupra copiilor. Alexandru Slobozian, tatăl lui Eugen, diagnosticat recent cu miopie, spune că fiul său a început să vadă neclar de la distanță, iar telefonul ar putea fi cauza principală: „Telefonul este o problemă în societate, eu consider că trebuie o limită la copii”. Fenomenul nu este izolat și afectează tot mai mulți copii din medii urbane și rurale.

Medicii oftalmologi confirmă că, pe lângă factorul genetic, utilizarea intensivă a ecranelor este un factor frecvent în apariția miopiei. Liuba Mazur explică: „Gadgeturile aplicate copiilor de la 1–2 ani au un impact nociv asupra dezvoltării neurologice și a vederii. În timp, apar dificultăți de concentrare și scăderea performanței școlare, dar părinții nu realizează efectele”.

Există însă soluții pentru prevenirea și stoparea evoluției miopiei. Ochelarii de vedere, lentilele multifocale sau cele care modifică curba corneei aplicate pe timp de noapte pot corecta vederea și ajută copilul să se concentreze. Este important ca vizitele la medicul oftalmolog să fie efectuate cel puțin o dată pe an, pentru depistarea timpurie a problemelor de vedere.

Specialiștii recomandă părinților să limiteze timpul copiilor în fața ecranelor la intervale de 15–20 de minute, urmate de pauze și activități în aer liber. De asemenea, o alimentație echilibrată, bogată în vitaminele A, C, E și omega-3, poate contribui la menținerea sănătății ochilor. În paralel, gadgeturile pot fi folosite cu moderație ca sursă educațională, dar sub supraveghere și cu limite clare.

La nivel global, problema este semnificativă: un studiu britanic din 2024 arată că fiecare al treilea copil suferă de miopie, ceea ce indică o tendință similară și în Moldova. Autoritățile sanitare și medicii subliniază că prevenția, educația părinților și controalele regulate sunt esențiale pentru a stopa această epidemie a secolului XXI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button