
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a încheiat sesiunile bilaterale de screening cu Comisia Europeană pentru trei dintre cele mai complexe capitole ale acquis-ului comunitar: Agricultura și dezvoltare rurală (Capitolul 11), Siguranța alimentară, politici veterinare și fitosanitare (Capitolul 12) și Pescuit și acvacultură (Capitolul 13).
În cadrul acestor sesiuni, autoritățile de la Chișinău au prezentat gradul de aliniere a legislației naționale la standardele europene, dar și pașii asumați pentru consolidarea capacităților instituționale.
Secretarul general adjunct al ministerului, Ina Butucel, a subliniat că finalizarea screening-ului confirmă determinarea Moldovei de a avansa pe drumul integrării europene și că vor fi intensificate eforturile pentru transpunerea legislației UE și adaptarea instituțiilor la cerințele comunitare.
Din totalul de aproximativ 2000 de acte și regulamente europene ce trebuie adoptate în aceste capitole, Moldova a reușit deja să transpună integral sau parțial peste 600. Cele mai complexe cerințe sunt în domeniul siguranței alimentare și al politicilor veterinare și fitosanitare.
Următorul pas îl reprezintă pregătirea pozițiilor de negociere, proces în care vor fi implicate și organizațiile de profil, pentru a asigura o reprezentare echilibrată a intereselor naționale.
Raportul oficial al Comisiei Europene, care urmează să fie publicat, va include concluziile și recomandările rezultate din screening, oferind o direcție clară pentru următoarea etapă a procesului de aderare.