
Ministerul Justiției a depus o solicitare oficială în instanță pentru dizolvarea a patru partide politice reunite sub umbrela blocului „Victorie”: Renaștere, Șansă, Forța de Alternativă și Victorie. Autoritățile acuză că aceste formațiuni ar fi, de fapt, o rebranduire mascată a Partidului „Șor”, declarat neconstituțional în 2023.
Potrivit informațiilor furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), liderii celor patru partide au participat recent la o reuniune la Moscova, unde Ilan Șor – aflat în exil – ar fi prezentat public blocul electoral „Victorie” și strategia acestuia pentru alegerile parlamentare programate în septembrie.
Ministerul susține că există dovezi clare conform cărora aceste formațiuni au preluat cadre, resurse logistice și structuri teritoriale direct din fosta rețea a Partidului „Șor”. Acest lucru ar reprezenta o încălcare directă a legii, care interzice reorganizarea, sub orice formă, a unui partid scos în afara legii prin decizie a Curții Constituționale.
Dosarul înaintat în instanță include documente, înregistrări și mărturii care ar demonstra legăturile dintre noile partide și Ilan Șor, inclusiv utilizarea aceleași infrastructuri media și a acelorași rețele de finanțare. Oficialii consideră că aceste conexiuni reprezintă un risc la adresa integrității procesului electoral și a securității statului.
În apărarea lor, reprezentanții blocului „Victorie” resping acuzațiile și susțin că acțiunea Ministerului este una politică, menită să elimine concurența electorală. Ei afirmă că nu există nicio prevedere legală care să interzică liderilor sau membrilor foștilor partide dizolvate să adere la alte formațiuni, atâta timp cât acestea sunt înregistrate legal.
Instanța urmează să decidă în perioada următoare asupra cererii Ministerului Justiției. Verdictul ar putea avea un impact major asupra peisajului electoral din Republica Moldova, mai ales în contextul în care alegerile parlamentare din septembrie se anunță extrem de disputate.