Educația și cultura din Republica Moldova sunt într-un punct critic. Instituții cu tradiție se sting în tăcere, profesorii și artiștii migrează spre alte domenii sau alte țări, iar statul continuă să ofere discursuri în loc de soluții.
Școlile din mediul rural se închid sau se confruntă cu lipsă acută de cadre didactice. Tinerii profesori nu rezistă mai mult de câțiva ani în sistem, descurajați de salariile mici și condițiile grele. Cei care rămân, adesea cu vârsta de pensionare depășită, duc singuri în spate un sistem epuizat.
Bursele elevilor abia dacă acoperă mâncarea de zi cu zi, iar cazarea și transportul devin un lux pentru mulți. Elevii din familii vulnerabile abandonează școala, în timp ce tinerii performanți se pregătesc să plece la studii în afara țării – fără intenția de a reveni.
Nici cultura nu stă mai bine. Casele de cultură se degradează în liniște, iar artiștii se reprofilează pentru a supraviețui. Salariile din domeniul cultural sunt de-a dreptul jignitoare, iar proiectele finanțate de stat sunt rare și birocratice. Publicul scade, iar investițiile aproape că lipsesc.
Specialiștii au propus în cadrul unor mese rotunde creșterea bugetului pentru educație la 10% din PIB și introducerea unor carduri culturale pentru elevi, dar inițiativele se pierd în hârtii și promisiuni politice. Până acum, niciuna nu a devenit realitate.
Concluzia e amară: cu discursuri frumoase nu se construiește viitorul unei națiuni. Educația are nevoie de investiții reale, iar cultura de respect, nu de tăceri oficiale. Altfel, și viitorul va pleca… în diaspora.
