Industria construcțiilor din Republica Moldova, deși aparent înfloritoare pe hârtie, se sprijină pe temelii fragile. Potrivit economistului Veaceslav Ioniță, sectorul este afectat de o criză profundă: muncă la negru, lipsă de personal calificat și pierderi bugetare de miliarde. Realitatea din spatele schelelor e tristă: 60% din forța de muncă nu există oficial, iar un sfert dintre cei angajați „pe acte” își primesc lefurile în plic. Practic, statul construiește… pierderi.
În 2023, bugetul public a fost păgubit cu peste 4 miliarde de lei din cauza taxelor nefiscalizate în construcții. E o gaură uriașă, pe care nimeni nu pare grăbit s-o astupe. În loc să vedem controale, reglementări sau digitalizare, vedem tăcere. Iar în tăcerea asta, sectorul își face de cap: salarii informale, contracte la limita legii și condiții de muncă precare. Totul sub privirea oarbă a autorităților.
Mai grav este că aproape toate proiectele importante sunt concentrate în Chișinău. Restul țării – fie că vorbim de nord, sud sau centru – rămâne într-o stagnare dureroasă. Investițiile în infrastructură sunt distribuite dezechilibrat, iar micile firme de construcții din regiuni nu fac față concurenței cu giganții conectați politic. Se construiește puțin și prost, pentru că e mai convenabil să „optimizezi” decât să plătești legal.
Veaceslav Ioniță propune o soluție de avarie: înființarea unei „Case Sociale a Constructorului”, un fond public care să-i protejeze pe muncitorii sezonieri, în special iarna, când lucrările stagnează. Ideea e simplă: un sprijin de 75% din salariu pentru perioadele fără activitate. Nu e o invenție socialistă, ci o formă de normalitate în multe state europene. În Moldova însă, normalitatea pare mereu o idee prea scumpă.
Fără astfel de măsuri, sectorul construcțiilor riscă să colapseze sub propria fraudă. Lipsa protecției sociale alungă oamenii calificați, iar munca la negru transformă fiecare șantier într-un potențial scandal. Nu mai e vorba doar de economie, ci de siguranță. Dacă ridicăm clădiri cu muncitori epuizați și neasigurați, ne putem trezi cu ele în cap – la propriu.
În loc să construim un stat funcțional, ne dăm cu mistria în cap. Construcțiile nu pot rămâne într-un haos fiscalizat parțial și protejat total de interese. Iar fără reforme urgente, nu construim un viitor, ci o ruină cu fațadă de dezvoltare.
