În sate, copiii învață în containere, adesea fără toalete și facilități minime, iar profesorii sunt plătiți prost sau lucrează în paralel meditații private.
Spitalele se confruntă cu lipsuri cronice – medicamente esențiale nu se găsesc, pacienții aduc propria seringi sau pastile.
Pacienții sunt obligați să cumpere din farmacie până și analgezicele de bază, iar lipsa mediciilor generează cozile uriașe la intrări.
Locuințele devin inabordabile: statul doar promite construcții sociale, dar nu construiește efectiv.
Pensionarii sunt în dilemă: aleg între mâncare și tratament, în timp ce guvernul preferă să ofere pensii speciale unei elite administrative.
Eșec grav al administrației: educația, sănătatea, locuirea – toate sunt privite ca lux, nu drepturi fundamentale.
