
Valentin Roman (AUR)
Proiectul de lege privind diminuarea valorilor taxelor și impozitelor în cazul familiilor cu mulți copii ori proiectul de lege privind strategia de reimpadurire a României și diminuarea volumului de tăieri ilegale sunt doar câteva din sutele de inițiative depuse de AUR în parlament.
La fiecare astfel de inițiativa, care, prin implementare în legislație, ar fi creat efecte pozitive pentru economie, societate sau mediu, parlamentarii majorității PSD-PNL s au impotrivit cu înverșunare, din simplul motiv ca respectivul proiect de lege era initiat de AUR.
Un astfel de comportament din partea celor doua partide ale puterii denota lipsa de maturitate a acestora și faptul ca nu sunt preocupate de binele comun și interesul național, ci doar de cel propriu și al camarilei de partid.