ACTUALITATEPOLITICĂ

Germania găzduieşte ample exerciţii militare ale forţelor aeriene din NATO

Aproximativ 60 de avioane de vânătoare şi alte aeronave militare participă începând de miercuri la un exerciţiu tactic al NATO destinat forţelor aeriene într-o bază din nordul Germaniei, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Un număr de 1.100 de soldaţi din 11 ţări NATO, Austria şi Elveţia vor lua parte la exerciţiile cu numele de cod Tiger Meet, la Jagel, în landul german Schleswig-Holstein.
Aceste aplicaţii militare se vor încheia în 14 iunie.

De asemenea, escadronul de la Jagel va marca 30 de ani de când participă la manevrele NATO.

Potrivit Bundeswehr (armata germană), exerciţiile sunt menite să intensifice cooperarea cu ţările partenere şi să contribuie la schimbul de expertiză tehnică şi aeronautică.
Exerciţiile de la Jagel sunt unele din cele mai ample manevre comune ale forţelor aeriene NATO din Europa şi le oferă o experienţă extrem de valoroasă echipajelor participante, a adăugat Bundeswehr.

Copy URL
URL Copied

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button