
Stâna lui Gigi Becali a fost prădată de hoți. Mai mulți indivizi au furat trei oi ce aparțin patronului FCSB, valoarea de piață a animalelor fiind de 1.500 de euro. Făptașii au fost prinși, însă oamenii legii nu au stabilit, până acum, unde se află mioarele, scrie realitatea.net.
Totul s-a întâmplat săptămâna trecută. Cei suspectați de furt au venit cu mașina lângă câmpul unde se aflau la păscut oile lui Gigi Becali. Au luat trei patrupede și le-au pus în portbagaj, iar apoi au dispărut fără urmă. A doua zi, sâmbătă, ciobanul angajat de patronul FCSB și-a dat seama că lipsesc trei oi, așa că a alertat Poliția.
Polițiștii din Voluntari au identificat și depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau 2 tineri, în vârstă de 17 și respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că tânărul care se afla la volan nu poseda permis de conducere”, notează IPJ Ilfov.