Regizorul Jean-Luc Godard, considerat o legendă a Noului Val din cinematografia franceză, a murit la 13 septembrie 2022, la vârsta de 91 de ani, a anunţat ziarul Liberation, citând persoane din anturajul cineastului francez, relatează Reuters.
Jean-Luc Godard s-a născut la Paris, la 3 decembrie 1930, fiind al doilea din cei patru copii dintr-o familie burgheză franco-elveţiană. Tatăl său era un medic care deţinea o clinică privată, iar mama lui provenea dintr-o familie remarcabilă de bancheri elveţieni.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Godard a devenit cetăţean naturalizat al Elveţiei şi a urmat Şcoala la Nyon (Elveţia). Părinţii săi au divorţat în 1948, moment în care s-a întors la Paris pentru a studia la liceul Rohmer. În 1949 a studiat la Sorbona pentru a se pregăti pentru o diplomă în etnologie, potrivit imdb.com. Cu toate acestea, în acest timp a început să colaboreze cu criticii de film, regizorii şi scenariştii François Truffaut, Jacques Rivette şi Éric Rohmer.
În 1950, împreună cu Jacques Rivette şi Éric Rohmer, Jean-Luc Godard a fondat revista „Gazette du cinéma”, care a publicat cinci numere între mai şi noiembrie. A scris o serie de articole pentru revistă, folosind adesea pseudonimul „Hans Lucas”. A lucrat şi a finanţat două filme ale lui Rivette şi Rohmer. În perioada care a urmat a dus o viaţă boemă.
În ianuarie 1952 a început să scrie critici de film pentru „Les cahiers du cinéma”. Tot în acelaşi an, a călătorit în America de Nord şi de Sud împreună cu tatăl său şi a încercat să facă primul său film.
În 1953 s-a întors pentru scurt timp la Paris înainte de a-şi asigura un loc de muncă ca muncitor în construcţii într-un proiect de baraj în Elveţia. Cu banii strânşi din această slujbă, a început să lucreze la un scurtmetraj despre clădirea barajului numit „Operation Concrete” (1958). În aceeaşi perioadă îi moare mama într-un accident în Elveţia.
În 1956, Godard a început să scrie din nou pentru „Les cahiers du cinéma”, precum şi pentru revista „Arts”. În 1957, Godard a lucrat ca ataşat de presă pentru „Artistes Associés” şi a realizat primul său film francez, „Charlotte et Véronique, ou Tous les garçons s’appellent Patrick” (1959).
A mai realizat peliculele „Charlotte et son Jules” (1960) – un omagiu adus actorului şi regizorului Jean Cocteau, „Une histoire d’eau” (1961) – un omagiu adus regizorului şi actorului Mack Sennett.
În 1959 a lucrat cu François Truffaut la publicaţia săptămânală „Temps de Paris”. Aici a scris o rubrică de bârfe, dar şi-a petrecut mult timp scriind scenarii de filme şi lucrări critice devenind unul din reprezentanţii cei mai de seamă ai „nouvelle vague”, premergătoare Noului Val Francez.
În perioada care a urmat a lucrat la pelicula „A bout de souffle” (1960), care a avut premiera la Paris, a reprezentat un real succes şi a fost foarte apreciat de criticii de film. Filmul a propulsat popularitatea actorului Jean-Paul Belmondo în rândul publicului european. Tot în acelaşi an a filmat la Geneva pelicula „Le Petit Soldat”, însă cenzorii francezi au au interzis-o din cauza referinţelor sale la războiul din Algeria şi a fost prezentată abia în 1963.
A mai realizat peliculele: „Une femme est une femme” (1961), „Les sept péchés capitaux” (1961), „Vivre Sa Vie” (1962), „Les Carabiniers” (1963), „Les plus belles escroqueries du monde” (1964), „Une Femme Mariée” (1964), „Paris vu par… ” (1965), „Pierrot le Fou” (1965), „La Chinoise” (1967), „Amore e rabbia” (1969).
