La mai bine de 100 de zile de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina, fosta cancelară, Angela Merkel, a ieșit, în sfârșit din tăcere. Ea a discutat cu jurnaliștii germani în sala unui teatru din Berlin și a respins criticile conform cărora ar purta o responsabilitate pentru actuala situație, ca urmare a politicii ei față de Rusia. O poziție, totuși, discutabilă, din mai multe puncte de vedere.
Fosta cancelară germană a condamnat, cum era de așteptat, războiul declanșat de Rusia. Ea a mai spus că era conştientă de mulţi ani de ameninţarea pe care regimul lui Vladimir Putin o reprezenta la adresa Ucrainei.
Cu toate acestea, Germania a continuat să aibă relații comerciale strânse cu Rusia, acreditând ideea că interdependențele economice vor face, în cele din urmă, un actor predictibil din această mare țară euro-asiatică.
„Nu mă gândeam că Putin se va schimba datorită relaţiilor comerciale”, a spus Angela Merkel. Însă, era evident că Rusia „va fi mereu un vecin al Europei, care nu va putea fi ignorat total”, a argumentat fosta cancelară.
Chiar dacă o apropiere politică nu este posibilă, „era pertinent să avem cel puţin relaţii comerciale. Şi eu nu-mi voi cere scuze” pentru linia politică urmată în aceşti ultimi ani, a spus Angela Merkel.
O poziție, totuși, discutabilă.
Mai întâi de toate, ne putem întreba ce s-ar fi întâmplat dacă Germania ar fi dat drumul, în cele din urmă, controversatei conducte North Stream 2.
Pentru că între timp, am înțeles cu toții lecția amară: și anume că o conductă North Stream 2 funcțională n-ar fi dat înapoi Rusia de la planurile ei în privința Ucrainei, ci doar i-ar fi oferit un instrument în plus de șantaj energetic împotriva Europei.
Că politica față de Rusia a Angelei Merkel a fost greșită o arată și faptul că, iată, actualul guvern al Germaniei a rupt-o total cu trecutul, investind masiv în modernizarea Armatei și în ruperea dependenței de resursele energetice rusești.
O cotitură politică atât de bruscă este neuzuală, mai ales într-o țară ca Germania, renumită pentru stabilitatea și predictibilitatea ei. Și atunci, ce au aflat noii guvernanți despre Rusia, mai mult decât știau predecesorii ei?
Apoi, există o realitate pe care nimeni n-o mai poate ignora azi: Rusia chiar a declanșat un război și nu doar împotriva Ucrainei, ci împotriva ordinii europene și a civilizației occidentale însăși.
Iar acest război nu a putut fi nici măcar prevăzut – darămite evitat – de cea mai mare putere economică a Europei, țara de la care partenerii ei așteptau să-și asume un rol de lider în politica globală.
Oricum am privi lucrurile, acesta este un eșec de care liderii politici sunt responsabili.
