ACTUALITATE

Parisul se teme că o să afle rezultatul negocierilor SUA vs. Rusia de la televizor

Rusia încearcă să ocolească Uniunea Europeană (UE) discutând direct cu SUA despre Ucraina, la a cărei graniţă Moscova a trimis recent 100.000 de militari, a declarat vineri ministrul afacerilor externe francez, Jean-Yves Le Drian, informează Reuters.

„(Preşedintele Rusiei) Vladimir Putin vrea să ocolească Uniunea Europeană (…), vrea să provoace breşe în coeziunea UE, care devine tot mai puternică”, a spus ministrul francez pentru BFM TV şi RMC Radio.

De câteva săptămâni, Occidentul este îngrijorat de informaţiile potrivit cărora în zonă au fost concentraţi zeci de mii de militari ruşi, care ar putea invada Ucraina. La Geneva va avea loc lunea viitoare un dialog pe această temă între Rusia şi Statele Unite, iar partea rusă intenţionează să discute separat şi cu NATO câteva zile mai târziu, în 12 ianuarie.

Moscova a dezminţit acuzaţiile că ar avea intenţii agresive şi susţine la rândul său că autorităţile de la Kiev au crescut prezenţa militară în regiunile din estul Ucrainei controlate de separatiştii pro-ruşi.

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button