Producătorii de nuci din Republica Moldova trimit aproape tot materialul săditor de calitate în Uniunea Europeană, în timp ce tot mai mulți agricultori de acasă își plantează livezile cu puieți aduși din Turcia. Președintele Asociației Nucicultorilor, Oleg Tîrsînă, spune că în jur de 90% din materialul săditor autohton ia calea exportului, în special spre statele UE, iar cantități mai mici ajung în Ucraina. Paradoxal, ceea ce fermierii europeni consideră sigur și bine adaptat este tot mai puțin folosit de agricultorii moldoveni, care mizează pe importuri cu risc mai mare.
Tendința este cu atât mai greu de înțeles cu cât pepinierele locale oferă soiuri testate pentru condițiile climatice din regiune, cu garanții varietale clare. Oleg Tîrsînă atrage atenția că puieții moldovenești sunt apreciați și plătiți bine în exterior, în timp ce acasă imaginea lor este uneori subminată de percepții sau promisiuni comerciale agresive venite din partea furnizorilor străini. Pe termen lung, avertizează specialistul, această alegere poate însemna livezi mai vulnerabile, costuri mai mari și probleme greu de corectat după ce plantațiile intră pe rod.
Utilizarea materialului săditor autohton, spune Asociația Nucicultorilor, reduce riscurile pentru fermieri: soiuri adaptate secetei și iernilor locale, compatibilitate cu solurile noastre și trasabilitate clară în ceea ce privește originea și calitatea. În schimb, puieții importați, deși uneori promovați agresiv, vin cu necunoscute – de la adaptare climatică și sensibilitate la boli până la diferențe reale între ce e trecut pe etichetă și ce crește în livadă. Într-un sector în care investițiile se recuperează în ani buni, o alegere greșită la plantare se transformă în pierderi de zeci de mii de euro pe exploatație.
Fenomenul „vindem bunul și cumpărăm riscantul” nu se vede doar la nuci, ci și în statistica economică generală. Datele Biroului Național de Statistică arată că Republica Moldova continuă să importe de aproximativ trei ori mai mult decât exportă, iar deficitul comercial pe primele zece luni a ajuns la circa 6 miliarde de dolari, cu peste 30% mai mare decât anul trecut. Specialiștii calculează că la fiecare 100 de dolari cheltuiți pe importuri, țara recuperează doar 34 de dolari din exporturi, restul fiind acoperit prin împrumuturi și asistență externă – adică datorii și vulnerabilitate pe termen lung.
Economistul Marin Gospodarenco explică dezechilibrul prin structura comerțului: Moldova vinde preponderent produse agricole și materii prime, dar cumpără energie, utilaje, echipamente și bunuri de consum – exact acele produse cu valoare adăugată ridicată. Cu alte cuvinte, exportăm ieftin și importăm scump, în timp ce sectoarele care ar putea schimba balanța – industrie prelucrătoare, tehnologii, agroalimentar procesat – cresc prea lent. În acest context, faptul că până și materialul săditor de calitate pleacă masiv peste hotare devine un simbol al unui model economic care se auto-subminează.
Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova, cu aproximativ 70% din exporturi orientate pe piața comunitară. Paradoxul este că tocmai în relația cu UE se înregistrează și cel mai mare deficit – peste 2,7 miliarde de dolari. Nucii și puieții moldovenești apreciați în Vest ar putea fi și o ancoră de stabilitate acasă, dacă statul și fermierii ar trata serios lanțul valoric: de la pepiniere certificate și plantații moderne până la procesare, brand și export. Altfel, riscăm să rămânem într-un cerc vicios în care ne vindem avantajele și importăm dependență.
