Republica Moldova se află sub un val tot mai agresiv de droguri, iar cifrele oficiale arată un fenomen care nu mai poate fi ascuns sub preș. Vârsta medie a consumatorilor este de doar 25 de ani, iar în evidențele medicale figurează peste 12.000 de persoane dependente sau consumatori problematici. În spatele statisticilor se află familii disperate, comunități nepregătite și un stat care abia începe să trateze problema ca pe o criză de securitate și sănătate publică, nu doar ca pe o infracțiune de dosar.
Din 2021 până astăzi, poliția a deschis peste 4.800 de dosare și a documentat peste 3.400 de persoane implicate în infracțiuni legate de droguri, de la consum și distribuție până la trafic organizat. Anchetele arată o schimbare radicală a modului în care circulă drogurile: 90–95% din vânzări se fac online, prin canale criptate de Telegram și alte aplicații, iar „dealerul” nu mai stă la colț de stradă, ci în spatele unui ecran. Comenzile se fac cu câteva clickuri, plata este adesea electronică, iar „marfa” este lăsată în așa-numitele „zakladki” – ascunzători marcate prin coordonate GPS trimise direct clientului.
Dacă până nu demult Moldova era descrisă drept „țară de tranzit”, descoperirea laboratoarelor clandestine și a capturilor evaluate la peste 2 milioane de euro arată că o parte din producție se mută chiar aici. Accentul cade pe droguri sintetice – pulberi, pilule, substanțe „de petrecere” – care pot fi fabricate în spații relativ mici, cu materie primă adusă din afară. Pentru traficanți, riscul perceput este mai mic, profitul mai mare, iar capacitatea instituțiilor de a ține pasul cu noile formule chimice este limitată.
În paralel cu dosarele penale, sistemul medical vede cealaltă jumătate a tragediei: peste 12.000 de consumatori sunt înregistrați în evidențele oficiale, însă specialiștii admit că numărul real este mult mai mare. Doar în 2024, drogurile au fost asociate cu cel puțin 41 de decese, fără a mai socoti tentativele de suicid, tulburările psihiatrice agravate și violența legată de consum. Familiile ajung târziu la medic sau la psiholog, rușinea și stigmatizarea îi țin departe de ajutor, iar serviciile de reabilitare sunt puține, subfinanțate și adesea concentrate în centre urbane.
Instituțiile de forță anunță periodic capturi, percheziții și destructurarea unor grupări, dar experții avertizează că, fără o strategie coerentă, statul riscă să rămână permanent cu un pas în urmă. Este nevoie de investigații financiare serioase, cooperare internațională reală, laboratoare moderne pentru analiză, dar și de educație în școli, linii de sprijin psihologic accesibile și programe de tratament care nu se opresc la ușa spitalului. Altfel, fiecare rețea destructurată va fi rapid înlocuită de alta, mai adaptată și mai discretă.
În spatele cifrelor și dosarelor stă o întrebare incomodă: cât timp va mai trata societatea drogurile ca pe o problemă „de margine”, a „altora”? Când vârsta medie a consumatorilor este de 25 de ani, vorbim despre colegi, vecini, tineri din sate și orașe, nu despre o minoritate abstractă. Dacă statul nu transformă acest val de droguri într-o urgență națională – cu politici integrate de securitate, sănătate și educație – următorul bilanț nu va număra doar kilograme de substanțe confiscate, ci generații pierdute.
