Energia regenerabilă a ajuns să acopere deja circa 17% din consumul de electricitate al Republicii Moldova, iar asta pare, la prima vedere, o poveste de succes: panouri solare pe acoperișuri, parcuri fotovoltaice noi, investiții care cresc de la an la an. Expertul Veaceslav Ioniță atrage însă atenția asupra unei realități mai puțin spectaculoase: fără baterii și capacități de stocare, această energie „verde” rămâne vulnerabilă, dependentă de vreme și de orarul soarelui. În zilele bune, produci mai mult decât consumi; în zilele proaste, revii la dependența clasică de importuri scumpe.
Problema devine una de securitate energetică, nu doar de imagine. Fără un sistem de stocare – fie la nivel de gospodărie, fie la nivel de rețea – energia fotovoltaică nu poate fi folosită la potențial maxim. În miezul zilei, când soarele arde, producția crește, dar consumul e relativ constant; seara, când oamenii ajung acasă și pornesc electrocasnicele, panourile produc puțin sau deloc. Fără baterii sau alte forme de stocare, diferența dintre vârfurile de producție și vârfurile de consum se traduce printr-un paradox: ești „verde” în statistici, dar vulnerabil în momentele critice.
Ioniță spune clar: Moldova riscă să repete vechiul scenariu – când nu are suficientă energie, cumpără scump de pe piețele externe, exact atunci când prețurile sunt mai mari. Dacă nu există suficiente capacități de stocare, surplusul din perioadele de producție maximă este irosit, iar țara ajunge, în perioadele de deficit, să importe din nou, de data aceasta într-o piață tot mai volatilă. Cu alte cuvinte, panourile solare fără baterii sunt ca un robinet fără rezervor: curge când curge, dar nu te ajută să treci de secetă.
De aici propunerea sa: un Program Național pentru micro-stocare, gândit astfel încât să fie accesibil firmelor, gospodăriilor și comunităților locale. Ideea nu este doar să instalezi câteva baterii mari la nivel de rețea, ci să încurajezi mii de mici „rezervoare” de energie: depozite de curent la nivel de bloc, sat, întreprindere, cooperative energetice. Acest model distribuie riscurile, reduce pierderile și poate transforma localitățile în mici hub-uri de securitate energetică, mai puțin dependente de deciziile luate la Chișinău sau pe piețele regionale.
Un astfel de program ar trebui să includă, spune Ioniță, scheme clare de sprijin: granturi parțiale, credite cu dobândă redusă, deductibilitate fiscală pentru investiții în baterii, reguli simple pentru prosumatori care vor să-și mărească autonomia energetică. Altfel, panourile fotovoltaice rămân, pentru mulți, doar un mod de a reduce factura în zilele cu soare, nu și o poliță reală de asigurare în fața crizelor. Iar pentru o economie mică și vulnerabilă, diferența dintre „factură mai mică” și „sistem energetic rezilient” poate însemna dacă treci sau nu prin următoarea iarnă fără șocuri majore.
Mesajul de fond este brutal de simplu: dacă Moldova vrea cu adevărat securitate energetică, nu-i ajunge să spună că are 17% energie regenerabilă – trebuie să aibă și unde să o pună când nu e nevoie de ea imediat. Fără un Program Național de micro-stocare, creșterea fotovoltaicului riscă să fie doar o vitrină statistică, nu o schimbare de paradigmă. Energia verde îți dă imagine bună. Stocarea îți dă siguranță. Fără a doua, prima rămâne doar marketing politic cu panouri pe fundal.
