Fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, a fost prins de Autoritatea Națională de Integritate cu avere nejustificată de peste 1,15 milioane de lei pentru perioada 2016–2019. În timp ce în declarațiile oficiale apăreau venituri de aproximativ 1,7 milioane de lei ale familiei, în realitate stilul de viață și achizițiile făcute în jurul lui Druță arătau un nivel de bunăstare cu totul diferit. Practic, cifrele din acte nu se pupă cu luxul de pe teren, iar ANI a concluzionat că o parte importantă din avere nu are explicație legală și plauzibilă.
Cea mai spectaculoasă parte a dosarului ține de proprietățile cumpărate de rudele apropiate într-un singur an: fiica, mama și soacra lui Ion Druță au achiziționat cinci apartamente, garaje, beciuri și locuri de parcare în valoare totală de peste patru milioane de lei. Vorbim despre un adevărat mic „imperiu imobiliar” construit în timp ce veniturile declarate oficial rămân la un nivel care, pentru un funcționar de stat, ar justifica cel mult o locuință decentă, nu un portofoliu de proprietăți. Modelul este bine cunoscut: averea nu e pe numele judecătorului, ci pe rudele de gradul unu.
La capitolul mașini, povestea continuă în același ton: soția lui Druță conducea un Mercedes GLE nou, un automobil care nu intră nici pe departe în categoria „modest”, raportat la salariile din sistemul judecătoresc. Din nou, întrebarea este simplă: de unde bani pentru asemenea mașină, când declarațiile de avere nu arată venituri care să acopere, realist, astfel de achiziții? Răspunsurile oficiale sunt însă aceleași pe care le auzim de ani buni în dosarele de integritate ale demnitarilor.
Întrebat de unde provin banii, Ion Druță a venit cu scenariul clasic: veniturile ar veni „din munca mamei în Italia” și din împrumuturi în familie, oferite cash, fără contracte, fără dovadă, fără urmă bancară. Practic, tot ce nu poate fi justificat prin salarii și venituri legale este pus, din nou, pe seama rudelor care au muncit peste hotare și a unor presupuse datorii de familie. Schema este atât de „tradițională”, încât a devenit aproape marcă înregistrată în dosarele de integritate: când nu poți explica milioanele, le pui pe seama banilor din Italia.
Autoritatea Națională de Integritate a constatat, însă, că aceste explicații nu rezistă la verificare și că diferența dintre ce a intrat oficial în casă și ce s-a cumpărat este prea mare pentru a fi acoperită cu povestea banilor cash, circulați prin familie. Faptul că totul se face fără contracte scrise, fără transferuri bancare, fără declarații fiscale nu este o scuză, ci exact semnul unei tentative de a ocoli transparența și de a masca proveniența reală a banilor. Iar atunci când vorbim despre fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, problema nu mai este doar una de imagine, ci una de credibilitate a întregului sistem.
Cazul Ion Druță devine astfel un simbol al felului în care o parte a elitei judiciare a tratat legea: severă pentru cetățeni, flexibilă pentru cei care o aplică. În timp ce oamenii simpli își plătesc creditele și declară fiecare leu de salariu, un fost șef al CSJ își justifică milioane prin „mama din Italia” și „împrumuturi cash în familie”. Dacă asemenea explicații sunt tolerate sau sancționate blând, mesajul transmis societății este devastator: integritatea rămâne un slogan, iar justiția – o profesie în care luxul nu trebuie neapărat să se potrivească cu veniturile declarate.
