Experții în economie avertizează că Republica Moldova a intrat într-o spirală riscantă a împrumuturilor interne, cu dobânzi care depășesc în prezent 180 de milioane de lei în fiecare lună. Statul atrage miliarde prin valori mobiliare, dar cu scadențe tot mai scurte și costuri tot mai mari, semn că finanțarea devine tot mai apăsătoare și mai puțin sustenabilă. Plățile nu mai reprezintă investiții, ci acoperirea datoriei, iar presiunea cade inevitabil pe bugetul public.
Valoarea totală a împrumuturilor interne a crescut semnificativ în ultimii ani, iar Ministerul Finanțelor recurge tot mai des la obligațiuni și bonuri de trezorerie pentru a acoperi deficitul. Dobânzile pentru aceste instrumente sunt însă mult mai mari decât în trecut: unele licitații depășesc nivelul de 7–8% anual, ceea ce transformă datoria într-o cheltuială rigidă, greu de redus. Economiștii spun că statul folosește împrumutul nu pentru investiții, ci pentru funcționare — salarii, compensații, subvenții — ceea ce amplifică riscul de blocaje financiare.
În consecință, bugetul pentru investiții în drumuri, spitale, infrastructură școlară sau proiecte de modernizare se reduce. Plățile de dobândă devin o „cheltuială obligatorie”, care nu poate fi amânată sau renegociată. Fiecare lună înseamnă noi licitații, noi datorii, noi sume rezervate doar pentru dobânzi. Specialiștii vorbesc despre efectul de „bulgăre financiar”, care poate deveni critic dacă economia nu accelerează, iar veniturile nu cresc în ritmul necesar.
Ministerul Finanțelor susține că împrumuturile interne sunt un instrument necesar și că datoria publică, raportată la PIB, rămâne „sub pragul de risc european”. Dar economiștii atrag atenția că problema nu este doar dimensiunea datoriei, ci ritmul și costul ei. Dobânzile mari se transformă rapid în povară pe termen lung, iar resursele care ar trebui să meargă spre investiții ajung să fie absorbite de plata unor obligații vechi.
Întrebarea centrală, spun experții, nu este dacă statul se mai poate împrumuta — tehnic, da — ci cât timp o poate face fără să transfere costul direct în buzunarul oamenilor, prin taxe, tarife mai mari sau reducerea serviciilor publice. Cu un buget tot mai tensionat, dobânzile devin nu doar cifre, ci un risc real pentru economie, pentru investiții și, în cele din urmă, pentru fiecare contribuabil.
