Rusia și China recurg tot mai frecvent la barter, revenind la o practică comună în anii ’90, pentru a ocoli sancțiunile occidentale care le blochează tranzacțiile financiare. În lipsa plăților tradiționale prin bănci, Moscova livrează cereale, iar Beijingul răspunde cu automobile, electrocasnice și materiale de construcții, evitând transferurile bancare.
Datele vamale și cele financiare arată discrepanțe uriașe: miliarde de dolari sunt contabilizate diferit, semn că trocul devine metoda principală de comerț între cele două state. Experții consideră că această strategie reflectă criza financiară profundă a Rusiei, incapabilă să folosească monedă internațională în tranzacții mari.
Pentru fermierii ruși, grâul devine moneda de schimb. Volume uriașe sunt livrate direct Chinei, în timp ce producătorii chinezi exportă bunuri de consum esențiale și vehicule care altfel ar fi fost vândute în țară sau pe piețele europene. Aceasta generează un flux economic neobișnuit, dar necesar pentru supraviețuirea ambelor economii.
Analistul financiar Evgheni Petrov subliniază că trocul nu este doar un semn de criză, ci și o adaptare creativă: „Este un barter modern, mascat sub fluxuri comerciale aparent legale. Rusia nu mai poate să plătească, dar poate să ofere ce are mai mult – cereale, petrol și materii prime”.
Impactul asupra piețelor globale este semnificativ. Exporturile europene și americane trebuie să concureze cu acest comerț „în natură”, iar prețurile internaționale pentru grâu și automobile pot fi afectate. Totodată, sancțiunile occidentale își pierd parțial eficiența, pentru că tranzacțiile nu mai trec prin băncile internaționale.
Specialiștii consideră că, dacă situația se va menține, Rusia ar putea deveni complet dependentă de China pentru importurile esențiale, iar economia sa internă riscă să se contracteze și mai mult. În același timp, Beijingul profită de oportunitate, consolidându-și influența economică în regiune.
