
Compania de stat Energocom a anunţat că a cumpărat deja 90,9% din volumul de gaze naturale prognozat pentru anul gazier 2025-2026, care începe la 1 octombrie. Aceasta include și întreg necesarul estimat pentru sezonul rece (octombrie-martie), asigurând, potrivit declarațiilor, livrări stabile în această perioadă critică.
Volumul total achiziţionat se ridică la aproximativ 700 de milioane de metri cubi, echivalentul a 7,45 milioane MWh. Pentru obținerea acestui stoc, Energocom a organizat 54 de runde de licitaţii, la care au participat 13 companii din diverse ţări europene.
Achiziţiile se fac atât la preţ fix, cât şi la preţ indexat în funcţie de cotaţiile bursa europene relevante. Strategia are în vedere nu doar siguranţa aprovizionării, ci şi stabilitatea financiară, ţinând cont de fluctuaţiile internaţionale.
Pe lângă stocul de bază, Energocom a demarat și procedurile pentru formarea stocurilor de siguranţă, care reprezintă 15% din volumul prognozat anual. Aceste rezerve vor fi depozitate în ţările vecine care dispun de infrastructură necesară pentru stocare.
Ministrul Energiei a declarat că autoritățile sunt pregătite pentru iarnă și că vor continua monitorizarea pieţei pentru a ajusta orice parametri necesari, inclusiv tarifele, doar după ce achiziţiile şi stocurile de siguranţă vor fi completate.