În regiuni precum Nisporeni, bolnavii trăiesc o dramă tăcută. Cu spitale subfinanțate și personal insuficient, accesul la un consult medical e mai degrabă o luptă decât un drept.
Un singur medic de familie deservește mii de pacienți. Transportul public lipsește. Mulți bătrâni ajung la spital cu ambulanța, dar nu mai au cu ce pleca acasă. Iar peste 15% dintre cetățeni nu au nici măcar asigurare medicală.
Autoritățile declară reforme, dar în teren se trăiește haosul. Spitalele rurale se închid, personalul pleacă, iar medicamentele esențiale dispar din farmacii.
Birocrația e mai rapidă decât ambulanța, iar deciziile politice par să vizeze mai mult imaginea decât pacienții.
Sănătatea a devenit un lux. Nu pentru cei bogați, ci pentru oricine nu are mijloace sau noroc. Moldova ignoră sistemic suferința celor care nu mai au timp să aștepte.
Într-o țară unde „a merge la doctor” înseamnă să faci un efort financiar și fizic enorm, Constituția devine doar o foaie fără valoare.
