Republica Moldova se află abia pe locul 120 în clasamentul mondial al orelor lucrate pe săptămână, cu o medie oficială de 37 de ore, sub media globală de aproape 39 de ore. Cifra pare, la prima vedere, rezonabilă. În realitate însă, ea nu reflectă presiunea zilnică resimțită de mulți angajați, care spun că muncesc mult, peste program, dintr-un motiv simplu: salariile mici nu le permit altceva. Timpul liber, familia și odihna devin primele sacrificii într-o economie care îi obligă pe oameni să „tragă” mai mult pentru a supraviețui.
Pentru mulți moldoveni, ziua de muncă de opt ore este mai degrabă o teorie. Programul se prelungește frecvent, fără ore suplimentare plătite, iar granița dintre serviciu și viața personală este tot mai neclară. Oamenii recunosc că petrec prea mult timp la lucru și prea puțin acasă, iar acest dezechilibru se acumulează în timp, afectând relațiile de familie și sănătatea. Chiar și cei care acceptă munca peste program spun că o fac din necesitate, nu din convingere.
Există și percepția că moldovenii muncesc mult raportat la cât câștigă. Comparându-se cu diaspora sau cu angajații din statele occidentale, mulți ajung la concluzia că, în Republica Moldova, se acceptă mai ușor un volum mare de muncă pentru o remunerație modestă. În alte țări europene, refuzul orelor suplimentare este ceva normal, iar accentul cade pe eficiență. Acasă, însă, oamenii simt că nu au acest lux și preferă să lucreze mai mult decât să riște pierderea locului de muncă.
Diferențele devin și mai evidente atunci când Moldova este comparată cu statele din Europa de Nord și de Vest. În Țările de Jos sau Norvegia, săptămâna de lucru este cu peste zece ore mai scurtă decât la noi, iar productivitatea rămâne ridicată. Acolo, munca este organizată în jurul rezultatelor, nu al prezenței fizice. În Moldova, încă persistă mentalitatea că timpul petrecut la birou sau pe șantier este mai important decât calitatea muncii depuse.
Tot mai mulți angajați spun că soluția nu este neapărat să muncească mai mult, ci mai inteligent. Reducerea programului, flexibilitatea și accentul pe performanță ar putea aduce beneficii atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Însă aceste schimbări sunt greu de implementat într-un sistem în care lipsa de disciplină, control și organizare face ca unii să „omoare timpul” la serviciu, în timp ce alții muncesc dublu pentru a compensa.
Până când Republica Moldova va putea trece la un model modern de muncă, centrat pe rezultate și echilibru între viața profesională și cea personală, realitatea rămâne dură: oficial, moldovenii nu sunt printre cei care muncesc cel mai mult din lume, dar neoficial, pentru mulți, munca înghite cea mai mare parte din viață. Iar într-o țară în care supraviețuirea financiară depinde adesea de orele suplimentare, ideea unui program mai scurt rămâne, deocamdată, un ideal îndepărtat.
