Merele crescute în livezile Moldovei ajung pe rafturile magazinelor cu prețuri de 14–15 lei kilogramul, dar sunt cumpărate de la fermieri cu doar 5 lei, uneori chiar mai puțin, iar plata vine după luni de așteptare. Aceasta nu mai este o excepție, ci o regulă care sufocă agricultura locală și transformă producătorii în veriga sacrificată din lanț pentru marile rețele comerciale. În timp ce consumatorul plătește scump, agricultorul abia dacă își acoperă costurile, iar diferența rămâne blocată în lanțul de distribuție.
Alexandru Brînză, producător de fructe și președinte al Asociației „Forța Fermierilor”, descrie o schemă care se repetă an de an. Magazinele afișează merele moldovenești la prețuri ridicate, dar când vine vorba să cumpere direct de la fermieri, ofertele scad brutal. Mai grav este că plata nu este imediată, ci amânată cu până la 80 de zile, iar marfa nevândută este returnată producătorului, care rămâne și fără bani, și cu fructele degradate înapoi în depozit. În aceste condiții, fermierul este pus în fața unei alegeri imposibile: ori acceptă un contract care îl duce pe pierdere, ori își lasă producția să putrezească.
Situația a devenit atât de tensionată încât agricultorii au ieșit la proteste, cerând ca cel puțin 50% din produsele din magazine să fie autohtone. Ei spun că piața internă ar putea absorbi o mare parte din producția locală, dar este blocată de practicile comerciale care favorizează importurile și furnizorii mari, în detrimentul fermierilor moldoveni. Depozitele sunt pline, costurile de păstrare cresc, iar banii nu intră, ceea ce duce multe gospodării agricole în pragul falimentului.
Autoritățile recunosc problema, dar pasează responsabilitatea pe lipsa de organizare a fermierilor. Ministerul Agriculturii susține că rețelele comerciale cer livrări constante, volume mari și calitate uniformă, condiții pe care micii producători nu le pot asigura individual. Soluția oficială este asocierea în cooperative și grupuri de producători, care ar putea planifica producția, negocia contracte și impune condiții mai bune. În teorie, sună logic. În practică, însă, fermierii spun că nici măcar cooperativele nu reușesc să spargă dominația marilor retaileri.
Statul promite sprijin prin subvenții generoase, care pot acoperi până la 75% din investiții pentru agricultori și cooperative. Dar aceste fonduri nu rezolvă problema de fond: cine controlează prețul la raft și cine suportă riscul comercial. Atâta timp cât supermarketurile pot cumpăra ieftin, plăti târziu și returna marfa nevândută, tot riscul rămâne pe umerii producătorilor, iar lanțul de distribuție continuă să câștige indiferent de pierderile din agricultură.
În acest context, cererea fermierilor de a rezerva un spațiu garantat pentru produsele autohtone în magazine nu mai este doar o revendicare economică, ci una de supraviețuire. Fără o intervenție reală care să echilibreze relația dintre agricultori și marile rețele comerciale, Moldova riscă să ajungă în situația absurdă în care livezile sunt pline, dar rafturile sunt dominate de importuri, iar producătorii locali sunt împinși, încet și sigur, în faliment.
