Șosele de un milion de euro kilometrul

Reabilitarea drumurilor din Republica Moldova înaintează, dar cu un preț care taie respirația: în medie, aproximativ un milion de euro pentru fiecare kilometru de șosea finanțată din surse externe. Administrația Națională a Drumurilor anunță că sunt în execuție peste 234 de kilometri, cu o valoare totală a contractelor de aproape 231 de milioane de euro, un progres fizic declarant de circa 75% și plăți efective de aproximativ 118 milioane. În cifre se vede efortul de modernizare; în percepția publică rămâne întrebarea dacă fiecare euro se regăsește în asfalt sau doar în statistici și conferințe de presă.

În prezent sunt în lucru opt obiective strategice care ar trebui să schimbe harta rutieră a țării: de la traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești, care leagă capitala de sud și de portul de la Dunăre, până la drumurile Hâncești–Leova–Cahul și Codrul Nou–Soroca–Unguri, ce conectează zone agricole importante și puncte de frontieră. Aceste coridoare nu sunt doar linii pe hartă, ci rute de export pentru producători, legături pentru transportatori și, la scară regională, parte din integrarea Moldovei în rețelele europene de transport. Fiecare tronson întârziat înseamnă, de fapt, timp pierdut și costuri suplimentare pentru economie.

Costurile ridicate sunt explicate de autorități prin standarde tehnice mai stricte, lucrări complexe de consolidare, construcția de poduri, pasaje, sisteme de drenaj și siguranță rutieră, dar și prin creșterea prețurilor la materiale și manoperă. După decenii de întreținere minimală, multe drumuri au ajuns într-o stare atât de proastă încât reparația capitală seamănă mai mult cu o reconstrucție de la zero. În spatele cifrei de „un milion de euro pe kilometru” stau costuri reale, dar și riscul clasic al oricărui proiect mare din regiune: dacă nu există controale eficiente, un kilometru poate deveni „aurit” la propriu, nu doar la figurat.

Majoritatea acestor lucrări sunt finanțate din bani împrumutați sau granturi de la parteneri externi – instituții financiare internaționale și Uniunea Europeană –, ceea ce înseamnă că actualele tronsonări de șantier se vor traduce mâine în rate și obligații pe termen lung. Pentru bugetul Republicii Moldova, miza nu este doar să aibă drumuri noi, ci să se asigure că fiecare tranșă plătită corespunde unui progres real: calitate, durată de viață, siguranță sporită. Altfel, țara riscă să plătească ani la rând pentru șantiere care trebuie refăcute după câteva ierni mai grele.

Pentru șoferi, povestea se vede altfel: coloane de camioane, semafoare de șantier, devieri, praf și nervi. Beneficiile – trasee mai rapide, consum mai mic de carburant, mai puține accidente – vin abia la final, dacă proiectele sunt duse corect până la capăt. În schimb, orice licitație „aranjată”, orice lot făcut în grabă, orice economie la calitate se plătește dublu: o dată prin contracte mai scumpe, a doua oară prin reparații premature și ani de trafic chinuit. Când auzi că 234 de kilometri „sunt în lucru”, întrebarea firească este câți dintre ei vor rezista zece ani și câți abia până la următoarea campanie electorală.

Pe fundalul acestor cifre, promisiunea de „drumuri mai sigure și trafic mai fluent” sună bine, dar devine și un test de credibilitate politică. Un milion de euro pe kilometru poate fi prețul corect pentru a recupera un decalaj istoric de infrastructură – sau poate fi costul unui sistem care acceptă supraprețuri, întârzieri și compromisuri. Moldova se află fix la această răscruce: fie transformă șantierele rutiere într-o poveste de modernizare reală, fie rămâne țara în care șoselele „europene” se opresc în prima groapă, iar nota de plată o achită, ca de obicei, contribuabilii.