Ministerul Educației lansează o nouă campanie despre integritatea academică și pregătește, pentru 22 decembrie, prezentarea unui sondaj amplu realizat în universități. Vorbim despre peste 4.000 de studenți chestionați, într-un exercițiu care încearcă să surprindă nu doar ce scrie frumos în regulamente, ci ce se întâmplă în realitate în sălile de curs, la examene și în campusuri. Este al doilea an consecutiv în care sistemul universitar este privit prin lupa datelor, nu doar prin declarații, cu scopul declarat de a transforma integritatea academică din slogan de afiș în criteriu real de funcționare.
Studiul vizează mai multe zone sensibile: calitatea studiilor, modul în care sunt respectate regulile academice, felul în care se desfășoară evaluările, dar și cazurile problematice din campusuri – de la copiatul „de rutină” până la situații de hărțuire sexuală. Ministerul vrea să vadă unde se rup, de fapt, lucrurile: cât de frecvent se trișează la examene, cât de mult se copiază proiecte sau licențe, cât de des sunt tolerate abateri „mici” de la reguli și unde se transformă acestea în abuzuri grave. Iar în fundal apare un nou actor complicat: inteligența artificială, folosită atât ca instrument util de lucru, cât și ca scurtătură pentru a evita munca proprie.
Important este și modul în care se colectează datele: prin sondaje anonime, în mai multe universități și specializări, astfel încât studenții să poată vorbi fără teamă despre profesori, examene, presiuni sau situații de nedreptate. Pentru minister, aceste răspunsuri sunt un barometru al încrederii în sistem: arată dacă tinerii cred că diploma este rezultatul meritului sau doar al adaptării la un joc în care „se descurcă cine știe cum să ocolească regulile”. Diferența dintre ce spun rapoartele oficiale și ce descriu studenții în chestionare poate demasca ipocrizia din sistemul universitar.
Ministerul Educației vorbește despre colaborare cu rectorii și profesorii, nu despre vânătoare de vrăjitoare. Ideea este ca datele să fie folosite pentru soluții: coduri de conduită aplicate, proceduri clare pentru sesizări, comisii de etică funcționale, cursuri despre integritate și mecanisme reale de sancționare a abaterilor. În același timp, există riscul reflexului defensiv: universitățile care se simt vizate pot fi tentate să minimizeze problemele sau să le trateze ca pe un atac de imagine, nu ca pe o șansă de reformă. De aici încolo, totul depinde de cât curaj are sistemul să recunoască public unde greșește.
O componentă deosebit de delicată a sondajului ține de cazurile de hărțuire sexuală și de abuz de putere în campusuri. Faptul că astfel de întrebări sunt puse direct studenților arată recunoașterea oficială a unei probleme despre care, mult timp, s-a preferat să nu se vorbească. Pentru tinerii și tinerele care se confruntă cu astfel de situații, existența unor mecanisme clare de raportare și protecție – nu doar pe hârtie – poate face diferența între un sistem care închide ochii și unul care ia în serios demnitatea lor. Integritatea academică nu se referă doar la examene corecte, ci și la un mediu sigur.
Campania de integritate academică și sondajul din universități vin într-un moment în care educația se schimbă rapid: inteligența artificială reconfigurează modul în care se învață și se scrie, iar tentația scurtăturilor este mai mare ca oricând. Ministerul transmite că vrea să țină pasul cu aceste transformări, nu doar să bifeze încă o campanie. Dacă datele vor fi făcute publice, discutate onest și urmate de măsuri concrete, sistemul universitar poate câștiga ceva ce a pierdut în timp: încrederea că o diplomă spune cu adevărat ceva despre competențele și integritatea celui care o poartă. Dacă nu, totul riscă să rămână la stadiul de exercițiu de imagine, iar studenții vor învăța încă o lecție tristă: că regulile se aplică selectiv, iar schimbarea se oprește la conferințe de presă.
