Deși statisticile oficiale arată că numărul persoanelor angajate crește, realitatea de pe șantiere arată altceva: munca la negru rămâne în floare. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, aproape unul din cinci angajați lucrează informal, iar în construcții situația este de-a dreptul alarmantă – peste jumătate dintre muncitori activează fără forme legale. La sfârșitul trimestrului III 2025, 18,7% din totalul persoanelor angajate munceau „pe întuneric”, iar în sectorul construcțiilor proporția depășea 54%. Cu alte cuvinte, clădirile cresc pe acte frumoase, dar sunt ridicate, în bună parte, de oameni invizibili pentru stat.
Oficial, tabloul pare încurajator: populația angajată a ajuns la 856 de mii de persoane, în creștere cu 8,1% față de trimestrul anterior. Forța de muncă se ridică la aproape 887 de mii de persoane, iar rata șomajului a scăzut la 3,5%. În același timp, populația inactivă a coborât la puțin peste 1,08 milioane de persoane. Femeile și locuitorii din mediul rural continuă să fie grupurile cu cea mai mare pondere în rândul inactivilor. Problema este că, dincolo de aceste cifre aparent „frumoase”, o bucată consistentă din piața muncii funcționează în zona gri – fără contracte, fără impozite, fără protecție socială.
Munca informală lovește atât în sectorul agricol, cât și în cel neagricol, unde ocuparea informală este estimată la 10,7%. În structura economiei, 61,8% dintre cei angajați lucrează în servicii, 15,6% în agricultură, 12,4% în industrie și 10,2% în construcții. Iar aici, în construcții, paradoxul e cel mai vizibil: un sector care crește, care se vede cu ochiul liber în blocuri, case și șantiere, dar în care mai mult de jumătate dintre oameni nu există în acte. Statistica îți spune că avem șomaj mic; realitatea îți arată că avem prea multă muncă la negru.
Pe hârtie, imagina este chiar liniștitoare: 86,5% dintre cei ocupați sunt salariați, iar 88,5% dintre ei au contracte pe durată nedeterminată. În teorie, asta înseamnă stabilitate și predictibilitate. În practică, cifrele despre munca informală arată că pentru mulți „contractul” rămâne doar o promisiune sau un document incomplet, iar o parte din salariu circulă „în plic”. Rezultatul? Statul pierde bani la buget, oamenii pierd ani de vechime, contribuții la pensie și siguranță în caz de accident sau concediere. Iar în construcții, acolo unde riscurile sunt reale, lipsa actelor înseamnă și lipsa oricărei protecții când ceva se întâmplă pe șantier.
Datele BNS mai arată și cine rămâne în afara jocului. Pensionarii sunt cel mai numeros grup din populația inactivă – 44,6%, urmați de elevi și studenți (13,8%) și de persoanele casnice (11,6%). Aproximativ 11,3% dintre inactivi sunt oameni care lucrează sau vor să lucreze peste hotare. Numărul șomerilor, conform metodologiei BIM, a fost de 31 de mii, cu 1,8 mii mai puțin decât în trimestrul II. Șomajul lovește mai mult în bărbați (56,9%) și în populația urbană (58,2%), iar tinerii de 15–24 de ani rămân grupa cu cea mai mare rată a șomajului – 6,8%. O generație care încearcă să intre pe piața muncii se lovește fie de locuri prost plătite, fie de oferte „la negru”, fără niciun fel de garanții.
În ansamblu, tabloul pieței muncii din Republica Moldova arată o economie care, pe cifre brute, se mișcă: mai mulți oameni angajați, șomaj mai mic, mai puțini inactivi. Dar sub această suprafață, munca informală rămâne o rană deschisă, mai ales în construcții. Fiecare muncitor fără acte înseamnă contribuții pierdute, pensii mai mici mâine, lipsă de protecție astăzi și un stat care se preface că nu vede tot ce se întâmplă pe șantiere. Iar când peste jumătate dintr-un sector vital lucrează în umbră, nu mai vorbim doar despre o „problemă statistică”, ci despre un model greșit care se consolidează, cărămidă cu cărămidă.
