Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, spune că, în ultimii ani, a văzut din interior cum funcționează justiția „reformată” și concluzia ei este dură: în majoritatea cazurilor, nu lucrează corect. Nu vorbește doar din auzite, ci din dosare concrete ajunse în instanță, în care deciziile magistraților au avut consecințe directe asupra pacienților, medicilor și bugetului de stat. În loc să vadă un sistem curățat și eficient, spune ea, a descoperit prea des același reflex vechi – protejarea unor interese obscure, nu a interesului public.
Nemerenco descrie un lanț de dosare penale pornite cu promisiunea de a face dreptate și apoi pierdute prin sertarele instanțelor. Unele cauze sunt plimbate ani la rând, cu amânări repetate, schimbări de complet și pretexte procedurale, până când pacienții renunță, medicii se satură, iar opinia publică uită. Justiția nu spune „nu” pe față, dar transformă drumul spre adevăr într-o cursă de rezistență, în care puțini mai ajung la final.
Fosta ministră vorbește și despre hotărâri judecătorești pe care le consideră nu doar discutabile, ci contrare legii. Decizii care, în loc să apere pacientul sau să sancționeze abuzul, au ajuns să umilească medici și să lovească încă o dată în sistemul medical. Unele au costat bugetul zeci de milioane de lei, bani scoși din buzunarul contribuabililor pentru a acoperi greșeli sau complicități mascate sub roba independenței de judecător.
Pentru a-și susține poziția, Nemerenco spune că a citit personal fiecare hotărâre în parte, dosar cu dosar. Concluzia ei: problema nu este doar de procedură sau de volum de lucru, ci de oameni – de judecători care iau decizii rupte de lege și de bunul-simț, de un sistem care încă își apără reflexele vechi, deși se declară „reformat”. Când, după o „reformă a justiției”, rezultatul este tot nedreptate, încrederea publicului se prăbușește și mai tare.
În fața acestei imagini sumbre, Nemerenco vede totuși o singură rază de speranță: grupul de doisprezece judecători tineri care urmează să intre în funcție. În opinia ei, aceștia ar putea fi începutul unei schimbări reale – dacă vor rezista presiunilor, vechilor rețele și tentației de a repeta modelele pe care, teoretic, au venit să le înlocuiască. Miza este uriașă: fie ei deschid o cale nouă, fie sunt înghițiți de vechiul sistem și transformați în „încă doisprezece” pe lista celor care au dezamăgit.
Mesajul fostei ministre este clar: o justiție care plimbă dosare, ia hotărâri nedrepte și apără privilegii nu poate fi numită „reformată” numai pentru că a bifat câteva proceduri. Sistemul are nevoie de oameni noi, de reguli aplicate cu aceeași măsură pentru toți și de curajul de a recunoaște că multe dintre deciziile trecute au fost pur și simplu greșite. Altfel, zecile de milioane pierdute și medicii umiliți vor rămâne doar „colateral”, iar pacienții vor înțelege încă o dată că, atunci când intră în sala de judecată, nu adevărul e cel care are cele mai mari șanse.
