POLITICĂ

Preoții români din Cernăuți spun că au fost amenințați cu înrolarea dacă insistă cu afilierea la BOR. Cazul a ajuns pe masa lui Nicușor Dan

Trei organizații religioase românești din Ucraina cer intervenția președintelui Nicușor Dan pentru înregistrarea unei asociații care permite afilierea comunităților românești din Ucraina la Biserica Ortodoxă Română. Preoții români din regiunea Cernăuți au spus pentru Europa Liberă că ar fi fost amenințați de autorități inclusiv cu înrolarea pentru război.

Pe 17 iunie 2025, în catedrala mitropolitană din Cernăuți, Ucraina, unde au loc slujbe și în limba română, s-a petrecut un eveniment cutremurător.

Câțiva zeci de tineri, unii cu cagule pe față, au intrat în lăcașul de cult în care slujesc și preoți români și i-au agresat pe unii dintre clerici. Imagini de la fața locului, prezentate de televiziuni și de alte instituții media, arată descinderea grupului de „bătăuși” în biserică.

Tinerii agresori ar fi acționat în sprijinul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOU), o Biserică înființată ca autocefală (de sine stătătoare) în 2018 și care este susținută în prezent de statul ucrainean, spun reprezentanți ai unor comunități românești din Ucraina.

Pe 17 iunie, în fața catedralei s-au strâns de altfel și sute de persoane, între care numeroși români, care se opun preluării catedralei în subordinea Bisericii ucrainene autocefale.

Acceptată de patriarhul ecumenic ortodox al Constantinopolului, Bartolomeu, în 2019, BOU este recunoscută deocamdată doar de Bisericile autocefale de sorginte greacă (Bisericile Greciei, Ciprului și cea din Alexandria) nu și de Biserica Ortidoxă Română, sârbă sau cea rusă.

Nou-înființata Biserică ortodoxă ucraineană își dorește însă preluarea tuturor comunităților religioase ortodoxe afiliate fostei Biserici din Ucraina – Biserica Ortodoxe Ucraineană – structură religioasă care, deși are un nume similar, este subordonată Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, de la Moscova (de care susține că s-a desprins însă, în 2022).

Printre comunitățile ortodoxe din Ucraina care sunt afiliate Bisericii subordonate Moscovei se numără și cele românești, în care slujesc aproximativ 130 de preoți, în special în regiunile Cernăuți, Odesa, dar nu numai.

O parte din acestea au încercat să se dezafilieze de la Biserica subordonată Patriarhiei de la Moscova, interzisă în august 2024 de Rada (Parlamentul) ucraineană și să treacă, în schimb, în subordonarea Bisericii Ortodoxe Române.

Însă nu sunt lăsate, spun pentru Europa Liberă reprezentanți ai comunităților românești. Mai mult, ar fi presate, inclusiv cu amenințări de mobilizare pe frontul de război, de autoritățile ucrainene, prin intermediul unor structuri de forță.

„Noi am dorit să ieșim din afilierea față de Biserica Rusă, inclusiv pe fondul războiului, pe care patriarhul Kiril îl susține, dar vrem să ne întoarcem la Biserica Ortodoxă Română, nu să aderăm la Biserica ucraineană autocefală. Ni se pun piedici pe toate părțile”, spune pentru Europa Liberă un preot ortodox român dintr-o comunitate românească din regiunea Cernăuți, care dorește afilierea la BOR.

Nu a dorit să își divulge numele, tocmai de frica represaliilor, după ce trei comunități românești din regiunea Cernăuți – de la Pătrăuții de Jos, Hrușeuți și Boian – au depus pe 19 mai documente de dezafiliere de la Biserica subordonată Moscovei și de afiliere la BOR.

A doua zi, ar fi fost forțate să le retragă, după cum ne-au confirmat doi preoți din regiunea Cernăuți.

Preoții „au fost contactați, prin intermediul a doi primari și a unei persoane interpuse de o structură de forță ucraineană și amenințați că dacă nu renunţă la demersurile lor, ei și toți bărbații apți de mobilizare din acele localități vor fi încorporaţi imediat şi trimişi pe front în prima linie”, spune pentru Europa Liberă avocatul Eugen Patraș.

Europa Liberă nu a putut confirma independent această acuzație. Am cerut un punct de vedere de la autoritățile ucrainene, însă nu am primit un răspuns.

Patraș este președinte al organizației religioase „Sfântul Ioan de la Suceava”, din Cernăuți, de unde este originar. Este una dintre organizațiile religioase care au depus la administrația ucraineană, pe 28 august 2025, o cerere de înregistrare a „Asociației Religioase (Administrația) Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” (BOR UA), agreată de Patriarhia BOR, și care ar permite afilierea comunităților la acestea.

Deși asociația este înființată potrivit legilor internaționale și ucrainene, Serviciul de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea de Conștiință al Ucrainei (DESS) tergiversează soluționarea cererii de înregistrare, cu mult peste termenele legale de cel mult trei luni, subliniază el.

Răspunsurile transmise de DESS inițiatorilor asociației – puse la dispoziția Europei Libere – inclusiv după un memoriu transmis de inițiatori președintelui Volodimir Zelenski, nu oferă o explicație clară.

Pe de altă parte, la doar cinci zile de la depunerea cererii de înregistrare a asociației, ca reprezentant împuternicit, Eugen Patraș a primit o interdicție de intrare în Ucraina, pentru trei ani, povestește el.

DESS se opune de fapt înregistrării, reiese dintr-un răspuns transmis Europei Libere de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR.

BOR subliniază că instituția ucraineană a cerut explicit Patriarhiei Române „să recunoască Biserica Ortodoxă a Ucrainei (cea înființată în 2018, n.r.), iar preoții ortodocși români din Ucraina să fie îndemnați să țină de această nouă structură bisericească.”

De altfel, ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a exprimat joi, 26 iunie, o poziție similară cu cea pe care ar fi transmis-o DESS. „Subliniez importanța primară a chestiunii recunoașterii depline a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Biserica Ortodoxă Română”, a spus Ihor Prokopchuk, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

El a adăugat că situația tensionată între comunități românești ortodoxe și autoritățile ucrainene nu reprezintă un conflict interetnic, lucru pe care regimul de la Moscova l-ar propaga, ci rezumă conflictul între Biserica Ortodoxă Ucraineană (derivată a Bisericii Ruse) și Biserica autocefală ucraineană.

BOR nu recunoaște însă această nouă Biserică – pentru care nu există un consens în lumea ortodoxă. În februarie 2024, Sinodul a luat o decizie de încurajare a demersurilor comunităților românești „de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, Biserica-mamă, Patriarhia România.”

Cancelaria Sinodului BOT transmite Europei Libere că susține deciziile sau intențiile de afiliere a comunităților românești ortodoxe la Patriarhia Română. Adaugă că a semnalat instituțiilor române responsabile de politică externă toate presiunile care i-au fost aduse la cunoștință și că au primit asigurări că autoritățile române vor face demersurile pentru găsirea unor soluții.

Între instituțiile românești din domeniul cultelor, respectiv din partea BOR și autoritățile ucrainene, au existat mai multe întâlniri pe temă, așa cum ne-a transmis și Ministerul Afacerilor Externe. Nu au dus la nicio concluzie.

Memoriu către președintele Nicușor Dan

Descumpăniți de presiunile la care spun că sunt supuse între timp comunitățile române ortodoxe din Ucraina, reprezentanții celor trei organizații religioase care au cerut înregistrarea Asociației BOR de pe teritoriul ucrainean au trimis pe 20 iunie 2025 un memoriu președintelui Nicușor Dan.

„În temeiul dreptului la libertate religioasă, solicităm intervenția de urgență și personală a Excelenței Voastre în vederea înregistrării Organizației Religioase «Asociația Religioasă (Administrația) Biserica Ortodoxă Română din Ucraina»” (BOR UA), și asigurarea unui climat firesc de revenire a bisericilor românești din Ucraina la sânul Patriarhiei Române”, spun președinții celor trei organizații, din regiunile Cernăuți și Odesa – raionul Ismail și orașul Reni.

Ei subliniază că asociația a fost înființată după toate rigorile dreptului internațional și ale legilor ucrainene și că tergiversările DESS nu au niciun fundament.

În textul documentului, reprezentanții organizațiilor expun contextul în care au formulat memoriul, unul extrem de presant pentru comunitățile românești, explică aceștia.

Încercarea de preluare a catedralei din Cernăuți este doar vârful aisbergului, susțin ei. Autoritățile ucrainene au mai preluat deja, formal, alte trei lăcașuri de cult cu tradiție românească din oraș, inclusiv capela mitropoliților bucovineni, despre care Europa Liberă a scris încă din 2024.

Eugen Patraș spune că, la fel ca în cazul catedralei din Cernăuți, preluările s-au făcut în urma unor adunări ad-hoc, „adunări stradale”, susținute de autoritățile ucrainene și Biserica ucraineană autocefală.

Alte două biserici cu semnificație și istorie similară și în care s-a slujit (și) în limba română, au fost preluate și în orașul Storojineț, arată organizațiile.

Toate aceste lăcașuri de cult ar fi fost înregistrate, în doar câteva zile, la Lvov, pe numele episcopului de Cernăuți al Bisericii autocefale, explică avocatul. Asta în timp ce înregistrarea asociației românești întârzie de aproximativ zece luni, adaugă el.

„În lipsa înregistrării Asociației, trăim o prigoană a preoților și a enoriașilor din parohiile românești care doresc să treacă, legal și creștinește, de la Biserica Ortodoxă Ucraineană (derivată a Patriarhiei Moscovei) la Biserica Ortodoxă Română”, spun autorii memoriului adresat președintelui României.

Europa Liberă a adresat o solicitare Administrației Prezidențiale, cu privire la confrimarea primirii memoriului și eventualele demersuri pe care președintele, respectiv reprezentanții instituției prezidențiale, le au în vedere. Nu am primit încă un răspuns.

Presiuni și amenințări, directe sau voalate, cu mobilizarea pe front

Prigoana despre care vorbesc autorii memoriului adresat președintelui este argumentată în text nu doar prin preluarea lăcașurilor de cult amintite, ci mai ales de presiunile și amenințările pe care le-ar fi suferit preoții și alți membrii ai comunităților care în 19 mai 202, după ce au depus cereri de dezafiliere de la Biserica derivată a Patriarhiei Moscovei și de alipire nu la Biserica ucraineană autocefală, ci la BOR.

Au luat pe cont propriu inițiativa afilierii la BOR, în condițiile în care înregistrarea oficială a asociației care consfințește prezența acesteia în Ucraina este amânată de autoritățile de la Kiev.

Este vorba de comunitățile din Pătrăuții de Jos, Boian și Hrușeuți, toate din regiunea Cernăuți, din așa numita Bucovină de Nord, care a aparținut României, până la cel de-al Doilea Război Mondial.

Comunitățile de aici numără în total câteva mii de etnici români, iar cererile au fost depuse la Cancelaria DESS după întrunirea și acceptul adunărilor parohiale.

Anterior, cererile de primire sub jurisdicația BOR fuseseră transmise Patriarhiei Române, care și-a dat acceptul.

A doua zi după depunere, pe 20 mai 2025, preoții și enoriașii „au fost amenințați de autorități cu mobilizarea imediată pe front, în prima linie, a tuturor bărbaților apți de mobilizare din localitățile date în cazul nerenunțării la cereri. Drept urmare, preoții au fost constrânși să-și retracteze cererile a doua zi, iar în prezent sunt intimidați de autorități.”

Europa Liberă a luat legătura cu doi dintre preoții acestor comunități. Ambii au confirmat, sub protecția anonimatului, presiunile la care au fost supuși.

„Autoritățile ne-au transmis că vor căuta în detaliu, în sat, toți tinerii și îi vor duce pe front”, ne-a spus unul din preoți.

Celuilalt, primarul localității i-a transmis, după ce a fost contactat de structurile de forță ucrainene, să facă bine și să nu ceară nicio afiliere la BOR.

„Mi-a transmis, cu subînțeles, că să am în vedere că sunt tânăr”, adică încorporabil, povestește preotul.

Aproximativ 30 de preoți și-au manifestat, într-o întâlnire cu mitropolitul Meletie, al Bisericii subordonate Patriarhie Moscovei din urmă cu aproximativ o lună și jumătate, intenția de a se afilia la BOR.

Clericii nu înțeleg de ce, pe de o parte, autoritățile ucrainene au cerut prin lege, în 2024, dezafilierea până la 20 mai 2025 a organizațiilor religioase (incluzând parohiile, n.r.) afiliate Bisericii ucrainene subordonate Moscovei, dar pe de alta se opun cu tările alipirii comunităților românești la BOR.

„Nu am mai vrut să ținem de Moscova tocmai pentru că vedem ce se întâmplă aici la noi, în Ucraina, au murit totuși bătrâni, tineri”, spune unul din preoții din regiunea Cernăuți. În același timp „vrem să revenim la Biserica-mamă, de care am aparținut și până în 1940”, adaugă el.

Reprezentanții comunităților românești sunt de fapt prinși la mijloc în confruntarea, cu conotații politice, între Biserica autocefală ucraineană și cea care ține canonic de Moscova și de care aparțin majoritatea.

Dezafilierea de Biserica derivată a Bisericii Ruse nu este neapărat încurajată nici de ierarhii acesteia din Ucraina, mai spune preotul. În timp ce mitropolitul regional, Meletie, a avut inițial un ton mai conciliant că „nici nu ne poate împiedica să ieșim, dar nici nu zice să plecăm”, după întâlnirea cu mitropolitul rus de la Kiev tonul s-a schimbat.

„De fapt suntem presați din toate părțile”, adaugă clericul. Preotul Mihai Stegărescu, din raionul Ismail, regiunea Odesa, președinte al uneia din organizațiile care au inițiat înființarea asociației BOR din Ucraina, a povestit într-un articol publicat de Europa Liberă în 2024 că structurile Bisericii ruse din regiune privesc cu superioritate, din punct de vedere religios, spre comunitățile românești ortodoxe de aici și spre BOR.

Un prim demers privind reunirea comunităților românești ortodoxe într-o structură s-a făcut încă din 2019, după ce Biserica autocefală ucraineană a fost recunoscută de Patriahria ecumenică. Atât autoritățile bisericești ucrainene, cât și cele rusești s-au dovedit recalcitrante, spune și Eugen Patraș.

Chiar dacă unele comunități românești nu doresc neapărat dezafilierea pe linie religioasă de Patriarhia Moscovei și altele vor acest pas, numitorul comun este că niciuna din comunități nu vrea afilierea la noua Biserică autocefală a Ucrainei.

europalibera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button