De peste trei decenii, clasa politică din Republica Moldova a reușit o singură performanță notabilă: să exporte masiv propriii cetățeni. Exodul nu este o fatalitate, ci rezultatul direct al incompetenței și indiferenței unor guvernanți care, indiferent de culoare politică, au promis marea și sarea, dar au livrat doar sărăcie și deznădejde. Discrepanța dintre salariile mizere și prețurile europene nu este o problemă tehnică, ci o condamnare la care politicienii și-au supus poporul, forțându-l să aleagă între a supraviețui acasă și a trăi decent în străinătate.
Timp de 35 de ani, am ascultat aceleași discursuri despre reforme, integrare europeană și un viitor luminos, în timp ce infrastructura s-a degradat, sistemul de sănătate a ajuns o afacere costisitoare, iar educația a fost lăsată de izbeliște. Fiecare ciclu electoral a adus la putere noi figuri cu vechi metehne, preocupate mai degrabă de scheme și interese de grup decât de bunăstarea reală a cetățenilor. Statul, capturat de această elită politică, a eșuat sistematic să creeze un mediu economic predictibil și să protejeze munca onestă.
Astăzi, Moldova este o țară a satelor goale și a copiilor crescuți pe Viber, o dovadă vie a acestui eșec colosal. În timp ce politicienii se plimbă în mașini de lux și își asigură viitorul, cetățenii de rând își fac bagajele, părăsind o țară care nu le mai oferă nicio speranță. Întrebarea nu mai este de ce pleacă oamenii, ci cât timp vom mai tolera ca viitorul nostru să fie amanetat de aceiași actori care au demonstrat, timp de 35 de ani, că sunt incapabili să îl construiască.
